Arnica, remediu pentru articulaţii şi muşchi dureroşi

Planta este cunoscută mai ales pentru capacitatea de a reface musculatura intens solicitată. Însă principiile sale active multiple o recomandă în diferite alte probleme: circulatorii, articulare şi infecţioase.

 

Arnica este una dintre puţinele plante ale cărei principii active, în special cele care îi conferă proprietăţi antiinflamatoare (n.r. – este vorba despre substanţa helenalină), sunt recunoscute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. De altfel, aceasta este calitatea pe baza căreia se foloseşte în variate probleme de sănătate care implică şi un proces inflamator. Alţi compuşi activi notabili din compoziţia plantei sunt carotenoizii, flavonoidele (ambii cu acţiune antioxidantă) şi o serie de uleiuri volatile. Preparatele pe bază de arnică se pot utiliza atât extern, local, cât şi intern (doar sub stricta supraveghere a unui fitoterapeut).

Încălzeşte şi reface musculatura

Gelurile, uleiurile şi unguentele pe bază de arnică pot fi folosite atât înaintea activităţilor sportive, în vederea pregătirii muşchilor pentru efort, cât şi după activitate fizică, pentru a combate febra şi contracturile musculare şi pentru a ajuta la refacere. „Florile proaspete de arnică se pot pune la macerat într-un ulei vegetal presat la rece (de măsline, de sâmburi de struguri). Uleiul obţinut poate fi folosit pentru masaj în caz de contracturi musculare, de dureri reumatice si posttraumatice, de dureri de cap. Pentru stimularea circulaţiei periferice, se poate folosi şi tinctura, circa 10 grame în apa de baie”, spune medicul de familie Ruxandra Constantina, cu competenţe în apifitoterapie, de la Clinica Med-As din Bucureşti.

Îmbunătăţeşte circulaţia venoasă

Preparatele care conţin arnică pot fi utilizate pentru masaj şi de către persoanele care prezintă varice, flebite uşoare şi sindrom de picioare grele.

„Extern, arnica are acţiune deosebită asupra sistemului venos: îmbunătăţeşte circulaţia periferică; ajută la resorbţia echimozelor (vânătăi) şi edemelor posttraumatice; are şi efect antiseptic şi cicatrizant; favorizează consolidarea ligamentelor şi oaselor. Este utilă şi în caz de entorse, de întinderi musculare ori de răni care se vindecă greu”, explică medicul Ruxandra Constantina. În cazul unor accidente soldate cu traumatisme, au o eficienţă bună şi preparatele homeopatice ce conţin arnică. Ele se prescriu personalizat de către un medic cu competenţe în homeopatie.

Are acţiune antiseptică şi antialergică

Arnica este eficientă şi în cazul unor probleme de sănătate care se manifestă prin dureri şi prin stări febrile, indiferent că ele au la origine o infecţie de natură microbiană (cu bacili gram pozitivi ori negativi) sau fungică. Nu mai puţin eficientă este în atenuarea manifestărilor unor alergii.

„Administrată intern, arnica are şi proprietăţi imunostimulatoare deosebite, acţionează ca antiseptic şi ca antibiotic la nivel respirator şi urinar. În caz de faringită, de laringită, de infecţii ori de inflamaţii urinare, doza de administrare pe cale orală este mică, de 10-20 de picături pe zi, diluate în apă, timp de maximum 30 de zile”, recomandă medicul Ruxandra Constantina. În sezonul rece, ea este valoroasă şi prin faptul că ajută organismul să se adapteze la frig, reglând temperatura corpului şi înlăturând senzaţia de frig.

Este sedativ uşor şi tonic cardiac

Arnica este un excelent adjuvant în tratamentul persoanelor care au hipertensiune, în principal datorită acţiunii sale diuretice şi vasodilatatoare. Însă şi acţiunea sa reglatoare psihoemoţional, antidepresivă şi anticoagulantă are consecinţe benefice asupra aparatului cardiovascular. Nu în ultimul rând, arnica este un bun tonic cardiac, combate depunerea colesterolului pe vase şi previne sclerozarea arterelor coronare şi cerebrale.

Pentru efect relaxant şi sedativ, uleiul de arnică se foloseşte în amestec cu ulei esenţial de lavandă pentru masarea întregului corp, cu accent pe zona picioarelor şi spatelui.

Îngrijeşte şi cicatrizează pielea

Unguentele, cremele, tincturile şi uleiurile care conţin arnică se pot folosi într-o gamă extinsă de probleme care pot apărea la nivelul pielii, de la cicatrice, vânătăi şi arsuri (solare sau de altă natură), până la acnee, veruci (negi), pişcături de insecte ori leziuni bucale în urma unor intervenţii stomatologice.

De asemenea, există creme de îngrijire a tenului îmbogăţite cu extracte de arnică, destinate pielii mature, întrucât această plantă are proprietăţi antioxidante. „Este foarte utilizată şi în dermatocosmetică, deoarece are acţiune antioxidantă, de protecţie contra radicalilor liberi şi antiaging”, precizează medicul Ruxandra Constantina.

Precauţii şi contraindicaţii de utilizare

– Nu aplica produse care conţin arnică pe pielea cu plăgi deschise şi, de asemenea, evită zona ochilor.

– Atenţie, poate genera reacţii alergice persoanelor care sunt sensibile la plantele din familia Asteraceelor (familia florii-de-colţ)!

– Tratamentul intern prelungit sau în doze mari poate duce la stări de greaţă, la diaree, la ameţeală, la tulburări de echilibru, la tulburări respiratorii şi chiar la paralizie.

– Nu folosi uleiuri şi tincturi cu arnică chiar înainte de a te îmbrăca, pentru că pătează.

– Nu se administrează copiilor sub 3 ani, femeilor însărcinate sau care alăptează. Copiilor cu vârste între 3 şi 7 ani, se administrează doar sub supravegherea unui fitoterapeut.

You might also like More from author

Comments are closed.