Apicultorii români au strâns doar 14 mii tone de miere în acest an

Anul 2012 a fost un an bizar. Din cauza secetei şi a temperaturilor excesive, ce au depăşit de multe ori chiar 35  grade Celsius şi au condus la ofilirea florilor am obţinut o recoltă scăzută de miere, ne-a declarat Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA).
Potrivit acestuia, în 2012 România a realizat o producţie totală de 12-14 mii tone de miere, în condiţiile în care într-un an normal se realizează circa 22 mii de tone. “A fost un an atipic, dat fiind faptul că în toamna anului 2011 culturile de rapiţă nu au avut condiţii bune, întrucât nu au fost semănate la timp din cauza secetei, iar apoi iarna a fost deosebit de prezentă prin temperaturi scăzute sub 20 grade Celsius mai mult de 10-12 zile, compromiţând această cultură”, spune Ioan Fetea.

Mierea s-a scumpit cu peste 10%
Potrivit preşedintelui ACA, ceea ce a salvat anul apicol 2012 a fost pădurea de tei şi, mai târziu, floarea soarelui, care la primul cules a dat producţii între 8 şi 10 kg de miere/familie. “Sigur că producţia redusă, ca şi în cazul oricărui produs alimentar sau de fineţe, cum este mierea, a dus la creşterea preţului cu circa 8-10%, chiar şi mai mare în unele zone. La târgurile de profil am observat că producătorii nu au majorat în mod deosebit preţul, undeva la 3-5%, iar creşterea de peste 10-15% se regăseşte în magazinele mari”, spune Ioan Fetea.

Efectivul de albine e în scădere
Preşedintele ACA susţine că şi înmulţirea familiilor de albine a avut de suferit, dat fiind faptul că lipsa culesului în natură stagnează multiplicarea familiilor de albine. “În ultimii ani s-a înregistrat o tendinţă de creştere a efectivelor, ajungând undeva la 1.280.000 de familii de albine în 2011, însă după datele noastre, anul acesta efectivul oscilează undeva între 1.220.000-1.270.000 de familii. Aşadar, a avut loc o scădere, din cauză că nu au fost condiţii prielnice de înmulţire, respectiv culesul, cel care stimulează ponta mătcii şi înmulţirea familiilor de albine”, explică Ioan Fetea.

România ocupă locul şapte în Europa cu cele aproape 1,27 milioane de familii de albine şi locul patru la producţia de miere, calculată la o medie de 20.000 tone. În prima jumătate a acestui an, ţara noastră a exportat 3.879 tone de miere, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.

You might also like More from author

Comments are closed.