APIA susține mențInerea instituțiilor de cult care au activități agricole la plata pe suprafață în 2015

bisericasssfAvând în vedere declarațiile conducerii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), dar și comunicatul de presă emis de Biroul de presă al Patriarhiei Române în data de 3 aprilie 2014, reprezentanții APIA au făcut câteva precizări, prin intermediul unui comunicat de presă legat de acordarea de subvenții pentru terenurile agricole aflate în proprietatea lăcașurilor de cult din țară.

Prin acesta ei au anunțat că: „în conformitate cu Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), cu modificările şi completările ulterioare, APIA este instituţia responsabilă cu gestionarea unor forme de sprijin pe suprafață destinate susţinerii agriculturii, acordând ajutor financiar solicitanţilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de legislaţia naţională şi comunitară în vigoare.Începând cu anul 2015 este necesar ca orice fermier înregistrat în baza de date APIA să poată dovedi calitatea de fermier activ pentru a obține plăți pe suprafață în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1307 din 2013”.

În documentul citat se arată că în perioada urmãtoare Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va reglementa prin act normativ definiția fermierului activ, cât și inactiv, urmând a se stabili situațiile care duc la neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru a putea beneficia de plata subvențiilor pe suprafață.

De asemenea, cei de la APIA au precizat că instituția vine în sprijinul instituțiilor de cult care își desfăşoară propria activitate agricolă pe terenurile arendate sau aflate în proprietate și susține menținerea acestora la plata pe suprafață și din 2015.

You might also like More from author

Comments are closed.