APIA Mehedinți: Fermierii își comasează terenurile

terenhjhf

În județul Mehedinți, suprafața solicitată la plată de  fermieri este de aproximativ 185.000 ha, iar numărul fermierilor înregistrat este de 31.743. Cele mai importante tipuri de culturi, în funcție de suprafața cultivată, sunt: grâu, porumb, floarea-soarelui, plante de nutreț, ovăz și orz.

APIA Mehedinți a constatat majorarea suprafeței solicitate la plată față de 2012 cu  2.41% și reducerea numărului de fermieri de la 32.105, în anul 2012 la 31.743, în 2013, urmare a comasării terenurilor fermierilor mehedințeni,efectuarea plăților privind avansul pentru Axa II și SAPS într-un procent de aproximativ 100%.

În ceea ce privește suprafața cultivată în regim ecologic, în județul Mehedinți au fost depuse patru solicitări, pentru o suprafață de 16,57 ha, în sectorul vegetal, aferentă exploatațiilor a căror suprafață se afla în conversie.

În 2014, se vor efectua plăți în contul fermierilor aferente solicitărilor înregistrate în cursul anului 2013 prin intermediul Serviciului Autorizare Plăţi de aproximativ 20.234.362 lei. Au fost înregistrate 1.483 de solicitări privind prima pe cap de animal specia ovine/caprine în sumă de 5.844.151,2 lei. La specia bovine s-au autorizat la plată 3.452 solicitări pentru un număr de 18.032 capete bovine cu suma de 9.016.000 lei.„Fermierii au evoluat în ceea ce privește identificarea în sistemul informatic IPA Online. De asemenea, aceștia s-au familiarizat cu cerințele europene privind acordarea subvențiilor pe suprafață. Pentru angajații APIA Mehedinți ne dorim ca aceștia să își desfășoare în continuare activitatea în condiții optime pentru atingerea obiectivelor APIA”, ne-a precizat Mihaela Ghersasimescu, directorul executiv al APIA Mehedinți.

În ceea ce privește sprijinul financiar acordat producătorilor de lapte și carne de vacă din zona defavorizată, s-au înregistrat 1.567 solicitanți cu suma de 1.800.000 lei. Pentru restructurarea/reconversia plantațiilor viticole, s-au primit 6 solicitări pentru suprafața de 368 ha, în sumă de 3.027.709 lei. (Sursa: stiriagricole.ro)

Un număr de șase asociații din apicultură au solicitat plăți prin Planul Național Apicol și s-au făcut plăți în valoare de 546.502,53 lei.

You might also like More from author

Comments are closed.