APDPR este condus acum de David Eugen Popescu

apdrpll

David Eugen Popescu este noul director general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurala şi Pescuit (APDRP), începând cu data de 30 ianuarie 2014, după ce a fost numit prin Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, informează un comunicat de presă al agenţiei.

Numirea survine ca urmare a numiri fostului Director General al APDRP, George Turtoi, în funcţia de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Potrivit APDRP, David Eugen Popescu este angajat al instituţiei din anul 2009 şi a ocupat până în ianuarie 2014 funcţia de Director General Adjunct Plăţi.

“Experienţa în managementul fondurilor europene dobândită atât în cadrul Agenţiei, cât şi în afara ei, mă face să îmi dau seama de importanţa responsabilităţii asumate odată cu preluarea acestei funcţii. Cunosc echipa şi potenţialul APDRP şi ştiu că împreună, ca şi până acum, vom reuşi să ne îndeplinim obiectivele – absorbție integrală şi corectă a fondurilor nerambursabile pentru agricultură şi dezvoltare rurală”, a menţionat David Eugen POPESCU, Directorul General APDRP. (Sursa: fabricadelapte.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.