ANTREC Braşov va pregăti ospătari şi cameriste pe bani europeni

AcabanaNTREC Braşov a deschis înscrierile la Cursurile de calificare din domeniul turismului organizate în cadrul unui proiect cu finanţare europeană.

Proiectul strategic „Calificarea – stimulent al creşterii performanţei în domeniul turismului din România” are ca scop îmbunătăţirea nivelul de calificare a 1.536 persoane angajate pe piaţa muncii, în sectorul turism, prin furnizarea de servicii de formare profesionala continuă autorizată.

Calificările în care se va face pregătire prin intermediul acestui proiect sunt cele de „administrator pensiune turistică”, „ospătar”, „bucătar”, „cameristă” şi „recepţioner”. „Proiectul contribuie de asemenea la îndeplinirea obiectivului general al POSDRU prin faptul că sprijină dezvoltarea capitalului uman prin instruirea şi consilierea profesională a 1.536 de persoane, având astfel un impact major asupra creşterii competitivităţii şi adaptabilităţii acestora pe piaţa muncii”, se arată în anunţul ANTREC Braşov.

Proiectul va fi implementat în perioada mai 2014 – noiembrie 2015, în regiunile Centru, Nord-Est şi Bucureşti – Ilfov.
Grupul ţintă este reprezentat de angajaţii necalificaţi din domeniul turismului, atât din mediul rural, cât şi urban, precum şi de cei cu un nivel scăzut de calificare din domeniul turismului, atât din mediul rural, cât şi urban. (Sursa: bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.