ANM: Regiuni agricole din sud-estul, sudul, estul și vestul țării rămân cu deficite de apă

secetaddsSpecialiștii în agrometeorologie estimează că, în intervalul 21-27 august, deficitul de apă din solul agricol va continua să se mențină în majoritatea regiunilor din sud-estul, sudul, estul și vestul țării, potrivit prognozei întocmită de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Pe de altă parte, din punct de vedere agrometeorologic, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura neirigată de porumb, se va încadra în limite satisfăcătoare și apropiate de optim, în majoritatea zonelor de cultură.

În același timp, pe suprafețe agricole extinse din sud-estul, sudul, estul și local în vestul țării se vor menține deficite de apă în sol, seceta pedologică fiind moderată, puternică și izolat extremă.

Conform specialiștilor ANM, procesele fiziologice ale speciilor prășitoare și pomi-viticole se vor desfășura, în general, în condiții normale, pe aproape întreg teritoriul agricol al țării. De asemenea, pe terenurile unde se vor menține deficite de umiditate în sol, ritmurile de vegetație ale culturilor prășitoare vor întâmpina probleme de dezvoltare.

Floarea-soarelui va înregistra maturitatea în ceară (70-100%) și deplină (40-100%) în toate regiunile agricole, local fiind posibilă declanșarea recoltării.

Din punct de vedere fenologic, porumbul își va definitiva mătăsirea (100%), plantele aflându-se în fazele de maturitate în lapte și ceară (10-100%), precum și maturitate deplină (10-70%), îndeosebi la hibrizii extratimpurii și timpurii.

La sfecla de zahăr predominante vor fi fazele de alungire și îngroșare a axei hipocotile, concomitent cu acumularea zahărului în rădăcină, iar în cazul culturii de cartof, aceasta își va continua creșterea tuberculilor, uscarea vrejilor și maturitatea tehnologică, precum și recoltarea.

Pomii fructiferi vor înregistra creșterea și coacerea rodului, precum și formarea mugurelui terminal, iar la soiurile de sezon se vor continua lucrările de recoltare. Totodată, vița-de-vie va parcurge fazele de creștere și coacere a boabelor, în toate podgoriile.

Pe fondul precipitațiilor prognozate, lucrările agricole specifice campaniei de vară (recoltarea fructelor, combaterea bolilor și dăunătorilor, eliberarea terenurilor de resturile vegetale etc.) vor fi sistate temporar, se arată în prognoza de specialitate.

În ceea ce privește caracteristica meteorologică, în prima parte a perioadei va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit, după care se va produce o răcire treptată în evoluția vremii, aceasta devenind normală sub aspect termic, în aproape toată țara.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 17 și 28 de grade Celsius, în primele zile ale intervalului abaterile termice pozitive fiind de la un grad la 7 grade Celsius.

Maximele aerului vor fi cuprinse între 19 și 35 de grade Celsius, la nivelul întregii țări, în timp ce minimele se vor încadra între 10 și 21 de grade Celsius, în majoritatea regiunilor agricole.

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin ploi sub formă de aversă, dar și torențiale în aproape toată țara, fiind însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu aspect de vijelie. Cantitățile de apă pot depăși 20-25 l/mp și, izolat, vor fi condiții de producere a grindinei. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.