Ananasul, bun pentru digestie

Fructe exotice? Când vine vorba de ele nu se poate ca din capul listei să lipsească ananasul. Şi asta nu doar pentru gustul delicios, ci şi pentru că este foarte căutat în curele de slăbire.

Studiile atestă faptul că ananasul e un aliment extrem de necesar, datorită unui conţinut complex de minerale, vitamine şi substanţe nutritive. Aşa că dacă faci alegerea de a-l cumpăra nu vei regreta deoarece:

 

Întăreşte sistemul imunitar. Ananasul este foarte bogat în vitamina C, 100 de grame de fruct conţinând 40% din doza zilnică recomandată. Astfel sistemul imunitar luptă mai uşor împotriva gripei sau răcelii.

Ajută la digestie. Este un bun suport pentru o digestie sănătoasă şi pentru un tranzit intestinal corect, ca urmare a cantităţii mari de fibre, pe care o conţine.

Topeşte grăsimile. Ananasul conţine o enzimă specifică, bromelaină, supranumită şi „enzima care mănâncă grăsime”. Dar asta nu înseamnă că vei slăbi peste noapte, ci doar intervine în diminuarea depozitelor de grăsime.

Te dozează cu energie. Acest fruct exotic este bogat în mangan, care reprezintă un co-factor pentru un număr mare de enzime importante în producerea energiei şi în protecţia antioxidantă.

Are efect antiinflamator. Inflamaţiile, coagularea excesivă a sângelui şi anumite tipuri de tumori pot fi reduse prin doze terapeutice de bromelină, luată sub formă de supliment alimentar.

 

Sursa: http://www.click.ro/lifestyle/sanatate/Ananasul-bun-digestie_0_1540046022.html

You might also like More from author

Comments are closed.