An agricol în aer! Dacă nu plouă în 10 ZILE, se alege praful. Ce culturi sunt compromise

Seceta prelungită face ravagii pe teritoriul României. Agricultorii sunt disperaţi că lipsa ploilor îi va aduce pe pierdere.

Seceta a distrus deja producţia de rapiţă şi a diminuat puternic producţia de grâu a ţării. Acum, sub un mare semn de întrebare se află producţia de porumb. Potrivit specialiștilor, recolta la grâu, orz și mazăre, culese deja de pe câmp, a fost, în medie, în scădere cu 30-40% față de cea de anul trecut.

Fermierii din domeniu susţin că, dacă nici săptămâna aceasta nu va ploua, nu mai puţin de jumătate din suprafeţele cultivate cu porumb vor fi compromise în totalitate, iar ei se vor vedea nevoiţi să ceară despăgubiri de la guvern.

 

„Este criminal ce se întâmplă, n-am mai avut de mult un an aşa de prost. La Brăila, ne aşteptăm la o producţie care reprezintă doar circa 20% din recolta de anul trecut”, a declarat, pentru EVZ, Costică Măcelaru, şeful Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Brăila.

În aceste condiţii, reducerea cu o cincime a preţurilor la energia pentru irigaţii începând cu 12 iulie, promisă de Ministerul Agriculturii, nu îi va ajut pe agricultori.

Stare de urgență

Producătorii agricoli i-au cerut premierului Victor Ponta încă de pe 11 iulie să dispună soluţii pentru diminuarea efectelor secetei, considerând că, în situaţia actuală, este necesară declararea stării de urgenţă în sectorul agricol.

Conform unei adrese trimise primului-ministru, multe culturi vor fi calamitate în procent de 90-100%, potrivit Agerpres.

„Seceta din toamna anului 2011, temperaturile foarte scăzute din iarna 2011-2012 şi lipsa precipitaţiilor din luna mai au dus la diminuarea substanţială a producţiei de grâu, orz şi rapiţă cu 50% faţă de un an normal, iar acum ne confruntăm cu o situaţie deosebită din cauza fenomenului de caniculă cu temperaturi de peste 35 grade şi a lipsei acute timp de trei săptămâni a precipitaţiilor, ceea ce a dus la calamitarea în proporţie de 30-70% la culturile de porumb, floarea soarelui şi soia. Menţionăm că, dacă în următoarele 4-5 zile nu vom beneficia de precipitaţiile necesare aceste culturi vor fi calamitate în procent de 90-100%. Se impune ca dumneavoastră să luaţi la cunoştinţă această stare de fapt şi să dispuneţi soluţii pentru diminuarea efectelor acestui fenomen. În această situaţie considerăm că e necesar să fie declarată starea de urgenţă în sectorul agricol”, se spune în adresă.

Documentul a fost semnat de Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România şi Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (prin Asociaţia Naţională a Cartofului din România, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Maşini Agricole din România, Federaţia Crescătorilor de Bovine din România, Asociaţia Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Timiş, Asociaţia Acvacultorilor Banat-Sturio, Federaţia Asociaţiilor Apicole din România, Asociaţia Profesională Naţională pentru Legume şi Fructe, Organizaţia Interprofesională Naţională PRODCOM, Asociaţia Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Dolj), Holstein.

Cu cât vor creşte preţurile

Principala consecinţă a secetei din agricultură va fi creşterea preţurilor. Astfel, dacă în prezent un kg de porumb costă aproximativ 1 leu, acesta ar putea ajunge spre finele anului la 1,5-2 lei, potrivit estimărilor Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România.

Situaţia cu seceta din România nu este singulară. Preţurile produselor agricole sunt aşteptate să crească semnificativ şi pe plan mondial din cauza secetei cu care se confruntă Statele Unite ale Americii, cea mai gravă din ultimii 25 de ani, după cum a declarat secretarul de Stat pentru Agricultură din SUA, Tom Vilsack.

În prezent, circa 61% din suprafaţa agricolă a SUA este afectată de secetă, iar perspectivele sunt sumbre, deoarece meteorologii nu prevăd ploi pentru următoarea perioadă. Astfel, în SUA, se află în stare critică 38% din culturile de porumb şi 30% din culturile de soia. Deja, din mai până în iulie, preţul la soia a crescut cu 26%, iar cel la porumb cu 50%.

You might also like More from author

Comments are closed.