Alba: Jumătate dintre fermierii din judeţ riscă să plătească penalizări

munte_satÎn județul Alba, la data de 15 iunie, ora 00.00, aproape 13.000 de fermieri mai aveau de depus cererile. Ceea ce înseamnă că aproximativ jumătate dintre cei care au acest drept ar putea plăti penalizări, în acest an, adică să primească subvenţii mai mici.

Situaţia din judeţul Alba, care se regăseşte, de altfel, şi la nivel naţional, a fost reclamată de fermieri, încă de săptămâna trecută. Unii susţin că nu primesc asistenţă eficientă de la APIA în aşa fel încât să poată să depună cererile în timp util, că este haos la nivelul centrelor, în schimb, reprezentanţii instituţiei au subliniat, încă din săptămânile trecute, că se apropie termenul limită, care a fost, de altfel, prelungit cu o lună şi apelau la beneficiari să se organizeze şi să vină din timp. (Integral pe alba24.ro)

 

You might also like More from author

Comments are closed.