Peste 180 de ferme,modernizate prin AFIR

porc_ajutorPeste 180 de proiecte au fost depuse până acum la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) pe măsurile de modernizare a fermelor, respectiv instalarea tinerilor fermieri, deschise la finalul lunii martie 2015, iar pe măsura pentru GAL-uri au fost depuse 164 de proiecte, care au depăşit alocarea sesiunii, potrivit secretarului de stat în MADR George Turtoi.

„Pe măsura de tineri fermieri, cel puţin săptămâna trecută, erau depuse peste 100 de proiecte, şi ceva mai puţine pentru măsura de investiţii în ferme, însă trebuie să avem în vedere că începând de anul acesta, odată cu sesiunile anuale continue avem şi acele praguri de calitate, degresive lunar. Pragurile de calitate fiind foarte înalte pentru primele luni, e normal ca într-un fel să nu fie un număr atât de mare de proiecte depuse, pentru că oamenii îşi evaluează şansele, văd că nu se încadrează, ştiu că dacă ar fi depus proiectul în luna martie, când s-a deschis sesiunea, sau aprilie nu ar fi putut întruni pragul de calitate şi atunci proiectul lor ar fi fost evaluat la o dată ulterioară. Bineînţeles că preferă, în condiţiile astea, să îl depună atunci când se încadrează în pragul de calitate aferent lunii respective şi să intre poiectul direct în evaluare”, a declarat Eugen Popescu, directorul general al AFIR, prezent în 3 iulie în jud. Arad, cu Caravana PNDR 2020.

„Proiectele depuse intră automat în evaluare, tot online. Durează aproximativ două luni de zile în noul sistem evaluarea unui proiect şi notificarea că e selectat. După ce îl notifici că este selectat, beneficiarul trebuie să îşi aducă avizele şi acordurile, proiectul tehnic, dacă implică şi construcţii, şi are un termen de maxim trei luni de zile să vină cu toate lucrurile astea.

„Proiectele depuse intră automat în evaluare, tot online. Durează aproximativ două luni de zile în noul sistem evaluarea unui proiect şi notificarea că e selectat. După ce îl notifici că este selectat, beneficiarul trebuie să îşi aducă avizele şi acordurile, proiectul tehnic, dacă implică şi construcţii, şi are un termen de maxim trei luni de zile să vină cu toate lucrurile astea.

 

Primele trei măsuri de finanțare din PNDR 2014-2020 s-au deschis pe 25 martie 2015:  Submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole, Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri și Submăsura 19.1 – Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală. Sesiunea pentru Submăsura 19.1 s-a închis la finalul lunii mai 2015, în timp ce sesiunile pentru Submăsurile 4.1 şi 6.1 sunte deschise până în 30 octombrie 2015. Fondurile disponibile pentru Submăsura 4.1 sunt de aproape 205,777 mil. euro, iar pentru Submăsura 6.1 de aproape 111.210 mil. euro, din care 33,363 mil. euro pentru zona montană. (Sursa: fabricadecarne.ro)

 

 

You might also like More from author

Comments are closed.