Ai probleme cu digestia?

În ultima vreme, ai probleme cu digestia, şi orice ai încercat nu a dat rezultate? Află aici de ce suferi şi ce tratamente te pot ajuta.

Zoom pe obiceiurile rele

O viață stresantă și agitată este una dintre cauzele majore ale digestiei dificile. Presiunea psihică pe care o suportăm zilnic nu ne lasă să mâncăm cum trebuie, să bem cantitatea de lichide de care avem nevoie și să facem mișcare.

 

4 trucuri să eviți constipația

1. Mănâncă mai multe fibre insolubile pe care le găsești de obicei în fructe, legume crude, orez și cereale integrale sau solubile, din fulgi de ovăz, nuci și semințe de in, dovleac și de floarea-soarelui. Datorită faptului că absorb o anumită cantitate de apă atunci când ajung în tractul digestiv și se umflă, fibrele stimulează tranzitul intestinal și diminuează considerabil apariția episoadelor de constipație.

2. Bea suficiente lichide, apă sau ceaiuri neîndulcite, reci sau calde, dar nu alcool. Lichidele stimulează tranzitul intestinal și împiedică stagnarea alimentelor în intestinul gros.

3 .Fă mișcare cel puțin 30 de minute. Exercițiul fizic stimulează și regularizează mișcările intestinale și reduce stresul.

4 .Dacă nici măcar una din măsurile de mai sus nu dă rezultate, nu te sfii să mergi de urgență la un medic, care-ți va recomanda un tratament adecvat.

În afară de faptul că ai o digestie dificilă, eşti stresată și ai multe probleme pe cap?

NU. Ești în perioada de ciclu sau este posibil să fii  însărcinată?

DA. Gata cu panica! O digestie dificilă este un simptom obișnuit în perioada menstruației sau în primul trimestru de sarcină.

Nivelul crescut de progesteron, un alt fenomen caree are loc în aceste perioade, relaxează și încetinește funcțiile organismului, de unde și un tranzit intestinal mai lent. Așa că, în afară de o alimentație bogată în fibre și multă mișcare, mai poți să apelezi și la remediile naturale: prunele uscate, mierea, semințele de in, rubarba și aloe vera.

Faci tratament cu analgezice de câteva zile?

DA. Zoom pe analgezice. Codeina sau substanța analgezică din medicament este, de obicei, cea care provoacă o digestie dificilă. Analgezicul nu acționează doar asupra locului dureros, ci asupra întregului organism, încetinind inclusiv tranzitul intestinal. Analge­zicele mai puternice conțin o combinație de paracetamol și codeină, deci au un efect secundar mai puternic în ceea ce privește digestia.

Suferi, de asemenea, și de crampe şi dureri abdominale?

NU. Dacă, după ce ți-ai schimbat regimul de viață și cel alimentar, nu ai văzut nicio îmbunătățire vizibilă a tranzitului intestinal, mergi la doctor și fă-ți investigații mai detaliate. Constipația poate fi simptomul unei afecțiuni hepatice, al unei ocluzii intestinale, al diabetului, al intoleranței la lactoză sau al cancerului de colon.

DA. Suferi de sindromul colonului iritabil.  Soluția: sindromul de colon iritabil este o afecțiune intestinală funcțională, caracterizată prin durere sau disconfort însoțit de modificarea tranzitului intestinal (constipaţie sau diaree).

Tratamentul se bazează mai mult pe prevenție, decât pe medicamente. Prima măsură pe care trebuie să o iei este dieta: elimină alcoolul, cafeaua, fast-foodul, alimentele grase și cele care conțin îndulcitori artificiali. Apoi, fă-ți ordine în program. Mănâncă 3 mese pe zi, la aceleași ore. Fă sport! Mișcarea favorizează o bună activitate a mușchilor intestinali. Remediile naturale ca psyllium, fenicul, chimen, ghimbir și mentă te ajută și ele.

Ai fost recent în vacanță?

DA. Zoom pe problemele burticii. Fie că este vorba de un tranzit dificil sau de diaree, acestea sunt niște tulburări obișnuite când pleci în concediu. Când faci un drum lung, stai mult timp nemișcată, mănânci nesănătos și nu te hidratezi cum trebuie – iată cine de fapt îți „sabotează” digestia. Soluția salvatoare: ia probiotice sau mănâncă iaurt, kefir ori sana, produse care vor reface echilibrul florei intestinale.

You might also like More from author

Comments are closed.