Agrostar: Descinderile de vineri ale ofițerilor DGA la sediul Federației nu au avut legătură cu cele de la MADR

Descinderea unor ofițeri judiciariști, vineri, la sediul Federației, nu are nicio legătură cu perchezițiile care au avut loc în aceeași zi la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Agenția 

AGROSTAR-sigla

Domeniilor Statului (ADS), precizează, luni, Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe Agrostar.

„În cazul Federației Agrostar, evenimentele petrecute au vizat o problemă internă a federației, care datează din luna iunie 2013, referitoare la un coleg de-al nostru din conducerea organizației. În speță, este vorba de secretarul general al federației Dorobanțu Tudor. Din luna iunie 2013, acesta face obiectul unei investigații din partea Agenției Naționale de Integritate (ANI). Acțiunea ANI a pornit de la neconcordanța celor două declarații de interese ale domnului Dorobanțu Tudor, acesta deținând și funcția de consilier local. În același timp, domnul Dorobanțu coordonează și proiectele cu fonduri europene în cadrul Federație Agrostar”, se menționează într-un comunicat al Federației.

Agrostar precizează că, din dorința de a fi deschiși față de opinia publică în general, dar mai ales față de membrii de sindicat, a acționat în permanență cu transparență totală vizavi de deciziile și, mai ales, față de finanțările provenite din fonduri europene.

„Încă din luna iunie am luat cunoștință de investigația ANI și am prezentat această problemă în Biroul Executiv al Federației Agrostar. Am încercat să îl convingem pe colegul nostru să își rezolve problema personală rapid și transparent pentru a nu pune federația într-o situație delicată, mai ales că era și cel care răspundea direct de fondurile europene. Această bună intenție a noastră nu a fost înțeleasă de colegul nostru Dorobanțu Tudor și, de aici, conflictul, de altfel cunoscut de membrii de sindicat, dintre domnul Dorobanțu și conducerea federației. Finalitatea acestui conflict este din păcate, din punctul nostru de vedere, la tribunal. Asigurăm opinia publică și pe membrii noștri de sindicat că vom rămâne în continuare alături de ei cu cinstea și transparentă de care am dat întotdeauna dovadă”, se mai spune în comunicat.

Ofițerii DGA au efectuat, vineri, percheziții la sediile Ministerului Agriculturii, Agenției Domeniilor Statului și Federației Agrostar, de unde au ridicat mai multe documente.

„Nu știu absolut nimic, nu sunt în subordinea noastră (Federația Agrostar — n.r.), nu pot să vă spun, dar, din ce am înțeles de la colegi, sunt alte cauze, care nu sunt legate de dosarul acesta. Dar nu știu, repet. Nu am acces la dosar și nu știu”, a subliniat Constantin.Întrebat dacă aceste verificări ale DGA au vizat și Federația Agrostar, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a răspuns că nu știe, dar se pare că nu există legătură între cele două operațiuni.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul DNA, președintele AGROSTAR, Ștefan Niculae, a fost pus sub învinuire de procurorii DNA, fiind acuzat de asociere în vederea săvârșirii unei infracțiuni de șantaj, potrivit AGERPRES.

You might also like More from author

Comments are closed.