AgroSpecialiştii: Probleme şi perspective pe piaţa de seminţe

Florin Constantin, directorul unei companii producătoare de seminţe, a explicat la AGRO TV, în cadrul emisiunii AgroSpecialiştii, moderată de Rodica Orjanu , care sunt perspectivele pieţei de seminţe din România şi a prezentat ultimele noutăţi din domeniu.

Acesta a declarat că, deşi este abia toamnă, majoritatea producătorilor de seminţe s-au pregătit deja pentru viitoarea campanie de primăvară, care va fi una foarte bine “aprovizionată” . “ Vor fi foarte multe noutăţi pe piaţa seminţelor fiindcă beneficiem din plin din faptul că România e o ţară membră a Uniunii Europene, în sensul în care ajunge şi la noi tehnologia genetică . Este o sursă de progres pentru noi, fiindcă în producţiie înregistrate la hectar, încă nu suntem nici măcar la nivelul mediu din UE. Potenţial avem, dar trebuie să îl transformăm ”, a declarat el.

Pentru culturile de porumb, de exemplu, majoritatea companiilor încearcă să adapteze noile soiuri la condiţiile meteorologice din România, adică să găsească sortimente rezistente la ploi şi la secetă, în acelaşi timp, fiindcă în România se simte lipsa irigaţiilor, în timp ce la floarea-soarelui, sunt în analiză soiurile rezistente la ierbicide.  O a treia direcţie în domeniu este de a include în planurile de cultură ale fermierilor şi alte plante, cum ar fi sorgul, care să asigure o rotaţie optima a culturilor.


You might also like More from author

Comments are closed.