Agroproiect de succes: Ferma de chincilla. Cât costă înfiinţarea şi ce profit poate aduce

chincillaAfacerea cu chinchila a fost multă vreme promovată ca businessul care te îmbogățește fără efort și rapid. Mircea Vieroșanu, un crescător cu o experiență de 12 ani și care deține o astfel de fermă la Balotești, a destrămat acest mit în interviul pe care ni l-a acordat. Ca orice manager cu simț practic, ne-a vorbit despre potențialul real al unei astfel de afaceri și despre provocările ce vin la pachet cu această activitate.

Mitul îmbogățirii peste noapte

Mircea Vieroșanu este de profesie inginer mecanic. Are 62 de ani și este pensionar. Însă un pensionar activ, care și-a propus ca în această retragere din activitatea profesională să „exploreze“ și alte domenii. A implementat inițial proiectul unei fabrici de pâine care a funcționat vreme de nouă ani, a încercat apoi o afacere cu ciuperci Pleurotus și, în final, a ales să crească chinchila. O activitate de care se ocupă deja de 12 ani. Mărturisește că a început având ca partener un crescător cu experiență din Reghin, care a fost onest și nu i-a prezentat afacerea aceasta ca fiind una care îl va îmbogăți în șase luni. Nu s-a descurajat, ci dimpotrivă s-a angrenat cu toate forțele în această afacere. A avut șansa de a dispune de un spațiu aflat în proprietatea sa, așa că investițiile inițiale au vizat cuștile (pe care le-a confecționat singur) și achiziționarea familiilor de chinchila. Și-a mărit treptat efectivul și astăzi în ferma de la Balotești există aproximativ 60 de familii – o familie poate fi constituită din 4 până la 16 femele și un mascul. Asta înseamnă 300 de femele cu 60 de masculi.

Cât costă întreținerea

Chinchila nu este greu de crescut, nu dezvoltă boli și nu are nevoie de tratamente, dar trebuie să i se asigure o hrană corespunzătoare, de bună calitate, proaspătă, apă curată, chiar filtrată dacă este posibil. Costurile lunare de producție pentru o familie de chinchila sunt destul de mici dacă ne referim la hrană. La maturitate o chinchila mănâncă un kilogram de mâncare pe lună, care costă aproximativ 3 lei cu TVA-ul inclus. Nisipul necesar îmbăierii este de asemenea foarte ieftin – 1,50-2 lei – un kilogram de nisip poate fi folosit pentru îmbăierea unei familii vreme de două săptămâni. Costurile importante sunt cele cu încălzirea pe timpul iernii, femelele, spre exemplu, au nevoie de 17°C, în vreme ce puii pot fi ținuți la o temperatură mai scăzută. În sezonul cald, în ferma de chinchila trebuie să fie până în 27°C, altfel pot să apară probleme. Folosirea unor aparate de aer condiționat impune niște costuri exorbitante, așa că fiecare trebuie să găsească soluții economice. Dl Vieroșanu, spre exemplu, a conceput un sistem care funcționează pe bază de apă rece scoasă direct din puț.

Exportă cine poate

Piața românească, spune dl Vieroșanu, este firavă pentru că o haină de chinchila este costisitoare și nu există o cerere foarte mare. Plus că în România sunt foarte puțini blănari care să aibă mașini speciale de cusut, cu ace foarte fine pentru prelucrarea acestui tip de blană extrem de sensibilă. În consecință, șansa crescătorilor de chinchila este la export și fiecare se descurcă cum poate. Cei mai importanți importatori de blănuri de chinchila au fost Rusia și China dar, din cauza evenimentelor economice, cele două state și-au redus semnificativ cererea și astfel au afectat sectorul de creștere a chinchilei. Solicitările Rusiei au scăzut cu 20% în ultimii doi ani, iar în cazul Chinei scăderea a fost chiar mai drastică, de aproximativ 60%. În momentul de față mare parte din producția de blănuri de chinchila din țara noastră pleacă spre partea de nord-vest a Greciei și spre Italia. Acolo își des­face producția și Mircea Vieroșanu, care a reușit să se impună pe acest segment prin promovarea pe Internet. Pune acest succes și pe seama faptului că cei interesați de blănuri știu că este mai ieftin să cumperi direct de la producător decât să mergi la o casă de licitații. Prețurile producătorilor de blană de chinchila variază în funcție de culoare, densitate (într-un singur por cresc 70 de fire de păr), luciu și uniformitate.

Prețurile pornesc de la 5 euro (în cazul blănițelor cu defecte) și pot ajunge până la 50 de euro. Perioada optimă de sacrificare este la opt luni. În martie începe perioada fătărilor și se termină în august. Prețul blănițelor tăbăcite este mai mare dar, din nefericire, în țara noastră nu există tăbăcari de blană de chinchila. Din acest motiv crescătorii de chinchila sunt obligați să vândă fie animalul în viu, fie blănuri crude. Acest lucru duce la niște pierderi pentru că blănurile tăbăcite sunt mai scumpe. O bundiță se poate realiza din 20 de blănițe, în vreme ce pentru o haină lungă sunt necesare și 150 de blănițe.

„Încercăm acum organizarea tuturor crescătorilor într-o asociație, al cărei statut a fost deja întocmit, care să cuprindă tăbăcari, retaileri, producători de haină de blană. Vrem ca aceasta să reprezinte interesele tuturor celor care formează lanțul produselor din blană naturală și care să fie apoi afiliată la Asociația europeană a crescătorilor de animale pentru blană Fur Europe.“

Sectorul de creștere a chinchilei în România este relativ bine dezvoltat, dar insuficient promovat. În momentul de față în țară sunt aproximativ 150 de ferme, începând de la exploatații cu efective foarte mici de la 2-3 familii și până la unități cu efective mari de 1.000 de femele de reproducție. Cantitatea de blănuri exportate într-un an este între 25.000-30.000 de bucăți. Astfel, țara noastră este al treilea jucător important pe piața europeană a blănurilor de chinchila.

Sfaturi

@ Cumpărați doar câteva familii de chinchila la început, folosiți un spațiu deja existent și abia după ce căpătați experiență și aveți rezultate pozitive mergeți mai departe cu dezvoltarea.

@ Nu vă așteptați să amortizați investițiile inițiale mai devreme de doi ani și jumătate. Asta pentru că este indicat să se înceapă cu un număr mic de familii, iar prioritatea va fi mărirea efectivului. În concluzie, din primii pui fătați nu se poate vinde decât o parte relativ mică, de 40%. Și lucrul acesta îl faceți an de an până ajungeți la dimensiunea pe care v-ați propus-o.

@ De ce nu te îmbogățești în șase luni dintr-o afacere cu chinchila? Pentru că perioada de gestație la o femelă este de 111 zile, perioada de maturi­zare a puiului este de opt luni, iar o femelă poate să fete în medie doi pui pe an. Practic, se ajunge destul de greu la momentul în care poți vinde pro­dusul finit.

@ Ca să puteți obține un profit considerabil există două condiții importante: să aveți un nucleu de reproducție foarte mare și să dispuneți de desfacere asigurată direct și nu prin intermediari. O fermă cu 60 de familii de chinchila poate completa veniturile, însă nu se poate trăi exclusiv din această afacere. (Sursa:agro-bussinesc.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.