Agrometeo: Lucrările agricole specifice campaniei de toamnă se vor desfășura în condiții agrometeorologice favorabile

agrometeoCondițiile agrometeorologice prognozate pentru următoarele zile vor fi favorabile desfășurării lucrărilor agricole specifice campaniei de toamnă, precum recoltare, transport sau depozitare, reiese din prognoza agrometeorologică întocmită de către specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/.

Potrivit sursei citate, până în data de 6 noiembrie, vremea mai rece decât în mod obișnuit prognozată la începutul intervalului, va intra într-un proces de încălzire treptată, aceasta devenind normală sub aspect termic, în aproape toată țara.

Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între minus două și 12 grade Celsius, iar valorile medii diurne la nivelul solului, la adâncimea de 10 cm, vor oscila între 4 și 11 grade Celsius, pe întreg teritoriul agricol, limite optime parcurgerii proceselor vegetative ale culturilor de toamnă semănate până la această dată.

Sub aspect pluviometric, se întrevăd ploi locale, nesemnificative din punct de vedere agricol, însoțite de intensificări temporare ale vântului.

Din punct de vedere agrometeorologic, prognoza relevă faptul că, în cultura grâului de toamnă, rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-20 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare și apropiate de optim, în majoritatea zonelor de cultură.

De asemenea, pe unele suprafețe agricole din nordul și estul Moldovei, estul Munteniei, se vor înregistra deficite de apă în sol, seceta pedologică fiind moderată și puternică.

Totodată, regimul termic și hidric favorabil din aer și sol va imprima ritmuri în general normale de creștere și dezvoltare la culturile de câmp în aproape toată țara, iar în zonele depresionare procesele vegetative se vor desfășura mai lent.

Sub aspect fenologic, cerealierele de toamnă (orz și grâu) vor parcurge germinarea-răsărirea (20-100%), precum și înfrunzirea (2-6 frunze) și înfrățirea (10-30%) la culturile înființate în perioada optimă. În funcție de data semănatului, rapița își va definitiva germinarea (100%), totodată continuându-se răsărirea (10-100%) și înfrunzirea (6-11 frunze), în majoritatea zonelor de cultură.

Sfecla de zahăr din principalele bazine specializate se va recolta pe ultimele suprafețe, iar în majoritatea plantațiilor pomi-viticole se vor înregistra fazele de maturare a lemnului/coardelor, precum și îngălbenirea și căderea fiziologică a frunzelor.

Per ansamblu, condițiile agrometeorologice prognozate vor fi favorabile desfășurării lucrărilor agricole specifice campaniei de toamnă (recoltare, transport, depozitare, arături etc.). (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.