AFLĂ CARE SUNT PROBLEMELE COPIILOR DIN MEDIUL RURAL, RELEVATE DE UN STUDIU WORLD VISION

Rezultatele şcolare slabe, o nutriţie inadecvată şi riscuri de sănătate sunt problemele majore ale copiilor români din mediul rural, relevă studiul “Bunăstarea copilului din mediul rural, 2016”, lansat joi de World Vision România.

Datele cercetării au fost culese din şase judeţe – Vaslui, Ialomiţa, Cluj, Dolj, Olt, Vâlcea – şi au cuprins 2.200 de gospodării cu copii din mediul rural.

Daniela Buzducea, director executiv World Vision România, a precizat că studiul este unul “tradiţional, aflat la a treia ediţie” şi de aceea se poate arăta care este evoluţia comparativ cu anii precedenţi privind bunăstarea copiilor care trăiesc în mediul rural.

“Constatăm că evoluţiile sunt în general pozitive (…). A crescut numărul gospodăriilor care au venituri din salarii, ceea ce determină o creştere a indicatorilor economici, a nivelului de trai, dar este interesant că această creştere nu rezultă imediat într-o creştere a bunăstării copiilor. Vedem că din punct de vedere al educaţiei indicatorii continuă să se înrăutăţească, avem în continuare un procent de 2,4% copii care anual sunt retraşi de la şcoală, un procent în creştere faţă de ultimul raport făcut acum doi ani”, a precizat Buzducea.

Ea a explicat că există în continuare copii afectaţi de vulnerabilităţi multiple, unii nu au două mese pe zi acasă.

Recomandările studiului se referă la investiţii specifice în mediul rural, în activităţi care să îi vizeze pe copii, dotarea şcolilor, infrastructură.

“Raportul arată şi unele progrese, dar şi existenţa unor probleme faţă de modul în care bunăstarea afectează starea copiilor şi chiar drepturile lor. (…) Pentru că raportul nu se referă doar la bunăstarea materială sau financiară a copilului, atinge şi zone, precum învăţământul, sănătatea, dreptul la informare sau dreptul la opinie. Este încurajator că măcar în unele sectoare se remarcă unele progrese, ceea ce înseamnă că lucrurile au luat o turnură bună. Rămâne însă îngrijorător faptul că, deşi România a înregistrat mici progrese în ceea ce priveşte bunăstarea, ea continuă să fie printre statele care au încă o rată ridicată a sărăciei în rândul copiilor. Cred că acest raport ne va ajuta în continuarea demersurilor pe care vrem să le facem în abordarea integrată a problematicii copilului”, a declarat Cristina Cuculas, şef Serviciu Strategii, Programe la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.

Studiul “Bunăstarea copilului din mediul rural, 2016” vine în completarea rapoartelor precedente şi permite instituţiilor abilitate să facă analize comparative în domeniu pentru a surprinde evoluţiile de bunăstare a copiilor din mediul rural, potrivit  AGERPRES

Imaginile folosite sunt pur ilustrative. Unele sunt preluate de pe internet si pot sa nu se identifice cu momentul sau subiectul ori sa nu reflecte exact realitatea articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole