AFIR va elabora metodologia de accesare a noului PNDR, pentru a putea fi deschise primele două măsuri

satromanescAFIR va elabora metodologia specifică accesării fondurilor europene, pentru a pregăti deschiderea primelor măsuri de finanțare din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) aferent perioadei de programare financiară 2014 – 2020.

„PNDR 2020 este în etapa de aprobare de către Comisia Europeană, urmând ca în perioada imediat următoare să comunice acordul de principiu pentru ca Ministerul Agriculturii să poată lansa primele măsuri de finanţare din cadrul PNDR 2020. Agenţia este pregătită din punct de vedere al procedurilor de lucru specifice, astfel încât imediat ce Comisia Europeană ne va comunica acordul de princi­piu, vom publica spre consultare pu­blică Ghidurile Solicitantului, după care vom putea deschide pri­mele sesiuni de cereri de proiecte pentru finanţarea investiţiilor prin PNDR 2020”, a declarat directorul general al AFIR, David Eugen Popescu.
Se precizează că în acest moment nu există documente oficiale în variantă finală, pe baza cărora să se poată întocmi cereri de finanţare. Astfel, e necesară publicarea Ghidurilor Solicitantului pentru a putea demara pregătirea Dosarului Cererii de Finanţare. Fişele Măsurilor disponibile pe www.madr.ro şi www.afir.info conţin informaţii provizorii care pot suferi modificări, dar care pot oferi o imagine de ansamblu privind aria de finanţare specifică noii perioade de programare.
AFIR pune la dispoziţia tuturor persoanelor care sunt interesate să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea agriculturii şi a mediului rural, informaţiile provizorii disponibile în acest moment cu privire la PNDR 2020, prin intermediul paginii web (www.afir.info), telefonic (031-860.11.00) sau direct la sediile Agenţiei.
„Recomandăm tuturor potenţialilor beneficiari ai măsurilor de finanţare ca până la publicarea Ghidul Solicitantului şi a anexelor aferente, să clarifice o serie de aspecte ce ţin de etapa premergătoare realizării proiectului propriu-zis, pentru a economisi timp în depunerea unei Cereri de Finanţare prin PNDR 2020”, a precizat directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, David Eugen Popescu. În acest sens, este recomandat să se clarifice forma de proprietate asupra terenului pe care urmează să se dezvolte investiţia pentru care se solicită finanţare. De asemenea, potenţialii beneficiari pot să-şi asigure sursa de cofinanţare (dacă este cazul) şi să identifice o societate de consultanţă cu care să întocmească documentaţia aferentă şi să implementeze proiectul.
Pentru noua perioadă de programare financiară, 2014 – 2020, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a îmbunătăţit modul de accesare şi de implementare a fondurilor europene, în primul rând prin specializarea personalului pe tipuri de investiţii. AFIR a dezvoltat o abordare pe verticală a fluxului procedural, astfel încât un proiect poate fi urmărit în cadrul aceluiaşi departament, de la depunere până la autorizarea ultimei plăţi. Printre măsurile luate privind simplificarea documentaţiei şi a procedurilor în noul program, AFIR implementează sistemul de depunere online a tuturor cererilor de finanţare, dar şi a ofertelor pentru achiziţii specifice beneficiarilor privaţi. O altă îmbunătăţire a sistemului o reprezintă devansarea decontării plăţilor aferente cheltuielilor eligibile. Prin schimbarea procedurilor de organizare a sesiunilor de depunere a proiectelor, solicitanţii de fonduri vor putea depune Cereri de Finanţare pe toată durata anului, cu rapoarte de selecţie lunare sau trimestriale. Astfel, se va reduce perioada de evaluare de până la un an, la cel mult  trei-patru luni în noua perioadă de programare. Toate aceste măsuri au fost luate de Agenţie în baza experienţei acumulate în Programul anterior şi a soli­citărilor primite din partea beneficiarilor PNDR, cu scopul de a sprijini în mod real beneficiarii investiţiilor în agricultură şi în dezvoltarea mediului rural.

Pentru a evita riscul unei informări greşite şi, implicit, pierderea de timp preţios în documentarea viitorului proiect de investiţii, AFIR sfătuieşte toate persoanele interesate să dezvolte proiecte în mediul rural prin PNDR 2020, să folosească numai surse oficiale de informare. În acest sens, se recomandă prudenţă în informarea de pe site-urile neoficiale, existând riscul promovării anumitor interese economice, precum şi distribuirea contra cost a unor materiale informative care sunt disponibile gratuit pe site-urile oficiale sau pot fi procurate gratuit de la instituţiile abilitate. Informaţiile oficiale, corecte şi obiective despre programele europene pentru finanţarea agriculturii şi a dezvoltării rurale derulate în România pot fi obţinute de la sediile şi de pe site-urile oficiale ale Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (www.afir.info) şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (www.madr.ro). (Sursa: curierulnational.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.