AFIR A PUBLICAT GHIDUL SOLICITANTULUI PENTRU SUBMĂSURA 4.3

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, componenta pentru infrastructura de irigații finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020). Menționăm că versiunea consultativă a Ghidului solicitantului se aplică pentru teritoriul național și pentru zona ITI – Delta Dunării.

AGRO TV, PLATFORMA MEDIA NUMĂRUL 1 ÎN PRESA AGRICOLĂ. PESTE 4.000.000 DE TELESPECTATORI URMĂRESC ZILNIC AGRO TV

 „Lansăm acum în consultare publică Ghidul solicitantului pentru investiții în infrastructura de irigații din nevoia de a primi din partea beneficiarilor un feedback real în ceea ce privește modul de implementare a acestei submăsuri. Suntem conștienți de rolul principal al Agenției, acela de a crea instrumente eficiente, din punct de vedere al celor care implementează proiectele de investiții și care să răspundă în mod real nevoilor beneficiarilora precizat Adrian – Ionuț CHESNOIU, directorul general al AFIR.

Sprijinul public pentru investițiile finanțate prin această submăsură este 100% nerambursabil și nu va depăși 1.000.000 euro/ proiect pentru sistemele de irigații aferente stațiilor de punere sub presiune (SPP) sau 1.500.000 euro/ proiect pentru amenajarea sistemelor de irigații aferente stațiilor de pompare și repompare (SPA – Stații de pompare a apei, SRP – Stații de repompare).

AGRO-TV.RO ȘI-A TRIPLAT AUDIENȚA ÎN PRIMUL TRIMESTRU DIN 2017

  „Infrastructura de irigații reprezintă un sector vital pentru agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural, care are nevoie de investiții durabile și de o finanțare consistentă. Nu putem discuta despre o agricultură cu adevărat performantă fără a susține cu măsuri concrete dezvoltarea sistemului de irigații. Sprijinul financiar acordat prin submăsura 4.3 irigații va avea un efect pozitiv prin promovarea tehnologiilor noi, economisirea apei în agricultură, scăderea costurilor determinate de consumul apei și creșterea suprafețelor irigate” a declarat directorul general al AFIR, Adrian – Ionuț Cheșnoiu.

Ghidul solicitantului în versiune consultativă este publicat pe pagina de internet a AFIR – www.afir.info – la secțiunea Dezbatere publică. Toți cei interesați pot transmite observații și propuneri de modificare a Ghidului solicitantului pentru sM 4.3 – componenta Infrastructură de irigații pe adresa de e-mail consultare@afir.info în termen de 10 zile de la data publicării pe site-ul AFIR (respectiv 11 mai 2017).

You might also like More from author

Comments are closed.