AFIR: Fondurile pentru infrastructura de acces se apropie de plafonul maxim

drumAFIR informează că valoarea totală nerambursabilă a cererilor de finanțare depuse până în acest moment prin Submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” componenta infrastructura de acces agricolă, se apropie de nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanțare în sesiunea din acest an.

Așadar, până la atingerea plafonului stabilit de 120% din alocarea disponibilă pentru Submăsura 4.3 – Infrastructura de acces agricolă (sM4.3A), respectiv 25 milioane de euro, mai sunt aproximativ 258.000 de euro. Reamintim că în cadrul sM 4.3A valoarea maximă a sprijinului nerambursabil este de 1.000.000 euro/ proiect.

Precizăm că depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii anuale aferente unei componente din cadrul unei submăsuri se oprește înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse, care au un punctaj estimat (prescoring) mai mare sau egal decât pragul de calitate aferent lunii respective, atinge procentul de 120% din nivelul alocării aferente sesiunii anuale a componentei/ submăsurii respective. (Sursa: fabricadelapte.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.