Afaceri cu potential rezultate din dezvoltarea agriculturii

Vedeta printre sectoarele economice, agricultura isi continua trendul ascendent, tractand dupa ea si alte domenii care dau semne clare ca se vor dezvolta foarte mult in urmatoarea perioada. In aceasta categorie intra si industria masinilor agricole, piata destinata acestui tip de produse majorandu-se anual cu 4,5%. Un studiu dat publicitatii de Freedonia arata ca volumul acestei piete va ajunge in 2014 la 123 de miliarde de dolari.

Romania este printre tarile cu rezultate bune in agricultura, anul 2011 aducandu-le fermierilor recolte de aproape 20 de miliarde de euro. Potentialul existent la noi este insa prea putin fructificat din cauza faptului ca taranii nu dispun de tehnologia necesara dezvoltarii unor business-uri reale bazate pe prelucrarea pamantului sau pe cresterea animalelor.

Exploatatiile agricole din Romania aduna cam 180.000 de tractoare, cu 30.000 mai multe decat erau in 1990. Multe dintre acestea sunt insa uzate din punct de vedere fizic, fiind necesara inlocuirea lor cu utilaje noi. Romania se situeaza pe locul al doilea intre tarile din Europa din punctul de vedere al suprafetei arabile, iar in sectorul agricol activeaza aproximativ 35% din forta de munca.

Ne-au asaltat strainii

Simtind oportunitatile de afaceri oferite de piata de la noi, marii dealeri de masini agricole au luat cu asalt Romania. Venirea in acest an a americanilor de la Titan Machinery, numarul 1 mondial in comertul cu utilaje (n.r. – business-ul Titan Machinery la nivel global a ajuns la 1, 5 miliarde de dolari anual), ne arata foarte clar cat de atractiva este regiunea pentru acest tip de investitori. Grupul din SUA a achizitionat 70% din actiunile firmei Agropexport Capital, asigurandu-si astfel intrarea in Europa. Romania a fost aleasa ca prima tara de pe acest continent in care compania si-a deschis o reprezentanta.

Cand s-a facut tranzactia dintre grupul american si firma romaneasca, presedintele Titan Machinery, Peter Christianson, a declarat ca estimeaza ca va realiza in 2012 vanzari de peste zece milioane de dolari pe piata de la noi.

Si compania austriaca Biso si-a dezvoltat afacerile din Romania, inaugurand acum cateva zile alte doua noi filiale, in Roman si Timisoara. “Asa cum toata lumea s-a concentrat in trecut pe industria auto si pe cea petroliera, acum interesul s-a mutat catre investitiile in terenuri si in agricultura. De aceea suntem aici si ne-am propus sa fim una dintre cele mai bune companii din sectorul de furnizare de cunostinte, de vanzari si service de utilaje si echipamente agricole. Prin divizia sa de vanzari de echipamente agricole, firma Biso are filiale in Romania, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Austria. Acestea sunt zonele care au cel mai mare potential in ceea ce priveste dezvoltarea agriculturii, in urmatorii 100 de ani”, ne-a explicat Andreas Feichtlbauer, director executiv Biso Romania.

O alta firma care a ales tara noastra pentru proiectele sale este Maschio Gaspardo. Daca primele doua companii activeaza in special in zona vanzarilor, grupul italian s-a implicat si in productie. Maschio Gaspardo are in judetul Arad o fabrica unde lucreaza 180 de salariati. Unitatea, care se intinde pe o suprafata de 7.000 de mp, produce in principal masini pasive tractate, adaptate tuturor lucrarilor tipice din Europa de Est. Acest tip de utilaje este proiectat pentru suprafete agricole intinse. Fabrica s-a specializat si in constructia de masini foarte mari, de pana la 24 metri latime. In 2011, Maschio Gaspardo Romania a achizitionat circa 20 de hectare de teren in apropierea unitatii pe care o are in Chisineu Cris, teren folosit pentru testarea utilajelor produse aici.

Anul trecut s-au vandut 1.200 de tractoare noi

Despre potentialul pietei de utilaje agricole ne-a vorbit si Mihai Ivascu, directorul de marketing al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Masini Agricole din Romania. Din calculele organizatiei pe care o reprezinta rezulta ca anul trecut, in tara noastra, s-au vandut peste 1.200 de tractoare noi. Faptul ca in economia mondiala a fost criza nu s-a simtit si in industria masinilor agricole, unde in ultimii trei ani s-au inregistrat cresteri constante. Potrivit unui raport Freedonia, pana in 2014, volumul inregistrat la nivel global al vanzarilor de echipamente destinate activitatii fermierilor va creste cu 4,5% pe an, atingand valoarea de 123 de miliarde de dolari.

Trendul mondial s-a manifestat si va continua sa domine si piata autohtona. Mare parte din aceasta dezvoltare din tara noastra s-a datorat, pana acum, fondurilor comunitare repartizate Romaniei pentru subventionarea exploatatiilor agricole. Doar prin Masura 1.2.1 fermierii au putut dispune de finantari europene in valoare de peste un miliard de euro. “Interesul pentru achizitionarea de masini agricole este tot mai mare. Fermierii doresc sa se dezvolte si din aceasta cauza investesc in utilaje. Pana acum, multi dintre ei au apelat la fondurile nerambursabile, insa sumele alocate Romaniei s-au epuizat si trebuie gasite noi solutii. Bancile, din pacate, nu sunt prea interesate de astfel de creditari. Exista insa o serie de IFN-uri care ofera contracte de leasing. Toti importatorii de masini agricole au parteneriate cu astfel de institutii financiare. Chiar daca dobanzile sunt mult mai mari decat in cazul unui credit luat de la banca, fermierii prefera sa faca leasing pentru ca nu li se cer alte garantii in afara utilajului achizitionat”, a precizat Mihai Ivascu.

In lipsa fondurilor comunitare, dar si a finantarilor de la banci este posibil ca in perioada urmatoare sa asistam la dezvoltarea unui alt segment, cel al utilajelor agricole second-hand. Nevoia de tehnologie este tot mai mare, iar fermierii vor trebui sa gaseasca mijloace prin care sa aiba acces la ea. Si cum producatori interni nu prea sunt, iar importatorii aduc masinile la preturi destul de ridicate, pentru cei care nu dispun de sume prea mari pentru investitii in utilaje exista alternativa achizitionarii celor la mana a doua.

Proiectele conexe agriculturii realizate de investitorii straini ar trebui sa le dea de gandit si oamenilor de afaceri autohtoni. Poate ca e timpul sa realizeze ca agricultura este un segment economic de care e nevoie sa se intereseze mai mult. Atentia lor ar trebui sa fie cu atat mai mare cu cat la nivel global se vorbeste despre faptul ca singura posibilitate de redresare a economiei mondiale este aceea de intoarcere a investitorilor catre domenii-cheie, agricultura fiind unul dintre ele. Romania este o piata buna pentru afacerile agricole si conexe. Industria masinilor este dominata insa in acest moment de importatori, fabricile care functioneaza in tara noastra (Irum Reghin, Geda Prodeximm, Mat Craiova) neavand capacitatea sa rastoarne balanta care inclina foarte clar in partea utilajelor aduse de la altii.

Si terenurile agricole sunt vanate de straini

Statisticile oficiale arata ca un procent de 5% (aproximativ 450.000 de hectare) din suprafata agricola a tarii apartine unor firme din afara. Principalii investitori provin din Danemarca, Austria, Italia, Germania, Belgia si Spania. Numarul acestora este in crestere, in conditiile in care taranii, tot mai saraci, nu-si mai permit sa-si lucreze terenurile si prefera sa vanda pamantul pe nimic pentru a scapa de probleme.

You might also like More from author

Comments are closed.