Acțiune de plantare a 150.000 de puieți

planta_nouUn număr de 45 de asociații și organizații de mediu, firme de profil și primării, alături de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Garda de Mediu Brașov, Prefectura Brașov, Prefectura Covasna, Facultatea de Silvicultură și exploatări forestiere Brașov și Mitropolia Ardealului, vor participa la acțiuni de plantare a 150.000 de puieți, organizate în data de 26 martie în 11 județe.

Inițiatorii proiectului, intitulat ‘Plantează în România’, mizează pe participarea, în cadrul acțiunii, a zeci de ONG-uri, instituții ale statului, mii de voluntari, sute de donatori, companii, ocoale silvice și peste 300 de școli.

‘Vom avea la dispoziție pentru voluntari trei variante de acțiuni în care se pot implica: împădurire în șantiere forestiere, pentru cei mai vajnici dintre noi, plantări urbane și împărțirea de puieți în corturi special amenajate pentru cetățenii ce doresc să planteze un arbore într-un alt spațiu verde. Pe lângă toate acestea, activitatea din această primăvară se va desfășura și în 300 de școli din România, instituții în care vom planta, alături de cei mici, puieți’, notează reprezentanții organizatorilor, Asociația Creștem România Împreună.

Campania a fost lansată în contextul în care România se situează sub medie ca procent de suprafață împădurită, având doar 27,3% din suprafață acoperită de păduri, față de 32,4%, media europeană.

‘Ne clasăm astfel pe locul 13 în Europa și pe locul 10 în ceea ce privește suprafața de pădure raportată la numărul de locuitori — 0,30 ha/locuitor, primele poziții fiind ocupate de țările nordice (Finlanda, Suedia și Norvegia)’, conform Asociației Creștem România Împreună, care menționează că șantierele vor fi organizate doar în fondul forestier, că puieții achiziționați sunt specii pur românești, iar accesul la teren se va face organizat, prin intermediul unui coordonator.

You might also like More from author

Comments are closed.