ACORD EUROPEAN PENTRU 93,8 MILIOANE DE EURO ALOCATI PRIN PNDR

Marți, 28 noiembrie 2017, la ora 11.00, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se va semna acordul cu Fondul European de Investiții (FEI), care prevede implementarea unui instrument financiar de creditare, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală  2014-2020, prin care se facilitează accesul la finanțare al fermierilor și întreprinzătorilor din mediu rural. Alocarea PNDR este de 93,8 milioane euro.

Vor participa:

Petre DAEA, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,

Hubert COTTOGNI, director în cadrul Fondului European de Investiții,

Maria GAFO GOMEZ ZAMALLOA, şef adjunct de unitate în cadrul Comisiei Europene, DG Agri.

FEI este o instituție financiară internațională, parte a Grupului BEI, specializată în finanțarea de risc pentru IMM-uri. FEI sprijină obiectivele UE prin favorizarea inovării, a cercetării și dezvoltării, a antreprenorialului și a creării de noi locuri de muncă.

 

UPDATE 28.11.2017

In urma semnarii acordului, MADR precizeaza:

Împreună cu resursele financiare alocate de către intermediarii financiari selectați, se așteaptă ca facilitatea să genereze cel puțin 126 milioane Euro în finanțări noi acordate beneficiarilor eligibili. 

You might also like More from author

Leave A Reply

Your email address will not be published.