Achim Irimescu(MADR): Cel puţin 10 bovine, pentru a primi sprijinul cuplat

Nivelul de minimum 10 capete, necesar pentru a primi plăţile cuplate, a fost stabilit pentru a incuraja dezvoltarea fermelor viabile din punt de vedere economic, a subliniat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„Dacă ne uităm în jurul nostru la nivel european, vedem ce se întâmplă. Stiti cat e ferma media in Suedia? E la 500 de capete. Intr-adevar, in Romania avem alta situatie, dar cat timp suntem pe o piata concurentiala, iar Danemarca are o medie de 9 tone de lapte pe cap de animal, iar in Romania am 3 tone, e clar ca ne va invada piata. De aceea, eu trebuie sa iau măsuri sa incurajez fermele comerciale”, a explicat Achim Irimescu, ministrul Agriculturii, într-o emisiune TV.

Fermierii mici, în special cei din zona montană, beneficiază de ajutoarele naţionale tranzitorii, platite din fonduri de la bugetul de stat, cu condiţia sa aibă trei capete în curte, indiferent daca toate cele 3 bovine dau lapte sau nu. Ministrul Achim Irimescu a precizat ca, din punctul sau de vedere, nu mai pot fi modificate conditiile de acordare a subventiilor pentru animale. Totusi, in cazul in care se va dori modificarea conditiilor de plata pentru crescatorii de animale din zona montana, atunci „va trebui sa convingem Comisia Europeana”, a subliniat Achim Irimescu. (Sursa: fabricadelapte.ro

You might also like More from author

Comments are closed.