Achim Irimescu: Sectorul creșterii suinelor trebuie reorganizat urgent!

România importă anual aproape 800.000 de purcei, la un preţ de circa 80 de euro, în condiţiile în care costul de creştere intern ar fi de maxim 55 de euro. În acest context, ţarănoastră ar trebui pună la punct un plan de reorganizare a sectorului de suine pe termen mediu, pentru a inversă acest trend, este de părere ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„Am avut în ultima perioada discuţii la Guvern pentru a continuă relaţia noastră comercială cu China. Este în interesul nostru găsim alte pieţe. Au existat mai demult nişte planuriprin care dezvoltăm producţia cărnii de porc în următorii 7 ani, pentru a ajunge fim exportatori. Noi importăm în prezent foarte mulţi purcei, sute de mii, între 500-800.000 de suine, anual. Noi producem spunem la circa 55 de euro pe cap de animal, însă dacă îl importăm plătim undeva la 75-80 de euro pe cap. Marja de profit rămâne în altă parte, nu lanoi, de aceea ar trebui reorganizăm acest sector”, a spus Achim Irimescu, în cadrul unei conferinţe. Totodată, şeful MADR a precizat oficialii chinezi sunt buni negociatori,cunoscând în amănunt marjele de profit din Uniunea Europeană.

„Eu nu vreau fac un cult din relaţia cu China, însă este un stat care se dezvoltă tot mai mult datorită populaţiei uriaşe pe care o au. Din acest punct de vedere, au un potenţialfoarte mare de absorbţie. Cu toate acestea, ştiţi oficialii chinezi sunt foarte buni negociatori. nu credeţi va importă China vreodată la nişte profituri enorme pentrupartea română. Ei ştiu foarte bine cum funcţionează piaţă în Europa şi care e marja de profit practicată”, a mai spus ministrul.

La începutul lunii septembrie, Comisia Europeană a anunţat un pachet de sprijin în valoare de 500 de milioane de euro pentru a ajută fermierii din sectoarele lapte şi carne, afectaţide embargoul rus. Din anvelopa totală, România a primit 11,1 milioane de euro. Suma alocată sectorului de carne de porc este 2,3 milioane de euro, restul sumei urmând fiedistribuită sectorului laptelui, a completat Achim Irimescu. (fabricadecarne.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.