Achim Irimescu (MADR): Funcționarul român dă cu banul atunci când trebuie să ia decizii și, de cele mai multe ori, greșește, iar fermierul plătește

irimescu_prezidiuInstituțiile statului nu au o politică de instruire a cadrelor și, de aceea, funcționarul român dă cu banul atunci când trebuie să ia decizii iar de cele mai multe ori greșește a afirmat, marți, într-o conferință de specialitate, Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

‘Politica de cadre în instituțiile statului nu este foarte bună. Dacă ne uităm la Comisia Europeană, angajații de acolo fac cursuri de perfecționare non-stop. La noi, nu se face asta. Din păcate, nu avem o politică foarte bună de instruire a cadrelor noastre. Întârzierile cu care ne confruntăm sunt cauzate și de nivelul de pregătire a cadrelor noastre. Nu știu dacă 20% dintre cei care ar trebui să citească noile Regulamente europene au făcut acest lucru. Ministerul Agriculturii nu mai are specialiști pe un anumit sector. Avem funcționari care știu să citească o lege. La Comisia Europenă veneau funcționari publici care erau pe aceeași poziție de 20 de ani și foarte bine pregătiți. Să nu uităm că suntem pe piața unică. Funcționarul român dă cu banul atunci când trebuie să ia decizii și, de cele mai multe ori, greșește, iar fermierul plătește. Comisia Europeană ne reproșează că facem studii care nu folosesc fermierilor în niciun fel’, a declarat Irimescu, citat de AGERPRES.

You might also like More from author

Comments are closed.