Achim Irimescu: Din 2014 cei mai mulţi bani vor veni pentru agro-mediu

Achim-IrimescuNoul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) din 2014 va avea doar 14 măsuri, iar birocraţia va fi mult redusă a declarat într-un interviu Achim Irimescu, secretar de stat la MADR.

Reprezentantul MADR a vorbit şi despre proiectele pe care Ministerul le ia în calcul pentru a ajuta fermierii români în 2014, până când vin banii de la Bruxelles.

El a spus că pentru măsurile de agro-mediu valoarea finanţării va fi cea mai mare, respectiv 7,14 miliarde de euro. “Ca imagine de ansamblu pe ce măsuri o să mergem noi: o să fie infrastructura rurală cu 1,2 miliarde de euro, măsuri de agro-mediu – 30% din valoarea finanţării adică 7,14 miliarde de euro, programul LEADER – 5% din alocarea totală şi asistenţă tehnică – 0,5% din alocare. Acestea sunt programele impuse. În ceea ce priveşte restul banilor, avem un miliard de euro deja angajat pe partea de bunăstare animală şi alte măsuri. Restul banilor sunt orientaţi către susţinerea tinerilor, investiţii în ferma şi industria alimentară. Acestea sunt marile linii de finanţare.” a declarat Achim Irimescu.

Acesta a mai adăugată că pomicultura va fi susţinută din pilonul doi cu fonduri pentru reconversia livezilor, formare profesională, investiţii în depozite şi altele, potrivit antenasatelor.ro.

You might also like More from author

Comments are closed.