Achim Irimescu: Banii pe înverzire vor ajunge mai rapid la fermieri

irimescu_conferintaSubvențiile pe înverzire, aproximativ 530 de milioane de euro, vor ajunge mai rapid la fermieri pentru că procedurile sunt deja scurtate, iar întârzierile de până acum nu se vor mai repeta, a declarat, duminică, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„Am început plățile pentru subvenții în 8 aprilie, am plătit 600 milioane de euro și mai avem un miliard de euro. (…) A început și plata verde (plata pe înverzire — n. r.), aproximativ 530 milioane de euro, trimitem ordine de plată la Trezorerie pentru 461.000 de fermieri. Banii vor ajunge mai rapid la fermieri, procedurile sunt scurtate. (…) La anul, în niciun caz nu se vor mai repeta întârzierile de până acum, pentru că modulul actual este finalizat. Modulul actual, dacă l-am fi avut la plățile în avans, totul ar fi mers perfect. Dar va funcționa perfect în toamnă când vom da plățile în avans”, a spus Irimescu.

Acesta a precizat că întârzierile în ceea ce privește plata subvențiilor pe 2015 s-au datorat unor cauze „obiective și subiective”, însă a adăugat că APIA se va încadra în termenul legal de plată, respectiv 1 decembrie — 30 iunie.

„Sunt cauze obiective și subiective pentru care au întârziat plata subvențiilor. Legal, termenul de acordare a subvențiilor pentru 2015 este 1 decembrie 2015 — 30 iunie 2016. E clar că ne vom încadra în acest termen. Este adevărat că în anii anteriori începeam la jumătatea lui februarie și până la începutul lunii mai se finalizau plățile. Întârzierea s-a datorat și complexității Politicii Agricole Comune, anterior aveam o singură plată iar acum avem cinci componente, dar noi trebuia să avem modul de calcul al plăților măcar cu 6 luni înainte de 16 octombrie, când începeau plățile în avans. Ori furnizorul de soft a primit comanda abia la sfârșitul lui august 2015. Termenul acela de șase luni, ideal ar fi fost un an, nu l-au mai avut la dispoziție”, a explicat ministrul Agriculturii. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.