A fost deschisă oficial prima sesiune de cereri de proiecte pe Măsura 121 din noul PNDR

OLYMPUS DIGITAL CAMERADaniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a participat, în 20 mai, la deschiderea primei sesiuni de cereri de proiecte pentru modernizarea exploatațiilor agricole prin Măsura 121 a Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.

Sesiunea este deschisă în perioada 20 mai – 18 iulie 2014 pentru finanțarea investițiilor de modernizare a exploataţiilor agricole prin Măsura 121 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.

”În cadrul noului PNDR vom avea mai puține măsuri decât în precedentul și aș dori să punctez faptul că s-a mizat foarte mult pe simplificare, pe limitarea pe cât posibil a birocrației. Astfel, se va observa că s-a redus numărul de documente, avize sau acorduri solicitate beneficiarilor. Ca o noutate, s-a introdus sistemul de depunere on-line, pe care îl vom și prezenta astăzi.

De asemenea, pe zona de achiziții, acolo unde au fost foarte multe probleme pe care le-au întâmpinat atât autoritățile publice cât și beneficiarii privați, vom avea o lista de prețuri de referință pentru ca aceștia de urmă să nu mai fie nevoiți să parcurgă acea procedură complicată pe care o prevede procedura specială din PNDR. Nu în ultimul rând, controalele efectuate de Agenția de Plăți vor fi reduse la minimum posibil, dar în același timp ne vom asigura că totul se desfășoară în mod transparent și corect în conformitate cu Regulamentele Europene”, a declarat Daniel Constantin.

Fondurile disponibile pentru această sesiune a Măsurii 121 sunt de 150 milioane de euro. Din această sumă, 35 milioane de euro vor fi destinate fermelor de familie (din totalul sumei, un procent de 50% este alocat fermelor vegetale şi 50% fermelor zootehnice). Alte 15 milioane euro sunt alocate integral pentru îndeplinirea standardelor în sectorul zootehnic, după cum se arată într-un comunicat de presă transmis de MADR.

Pentru exploatațiile agricole este disponibilă o alocare de 100 milioane euro (din totalul sumei, un procent de 50% este alocat fermelor vegetale şi 50% pentru fermele zootehnice). În cazul proiectelor de investiții în exploatații agricole, în funcție de prioritățile politicii agricole, s-a realizat o departajare foarte clară între investițiile în achizițiile de utilaje și cele în construirea sau modernizarea spațiilor destinate producției agricole. Astfel, fermierii care doresc să realizeze investiții în sectorul vegetal prin achiziții de utilaje au la dispoziție o alocare de 40.000.000 euro, iar pentru construcții – montaj, de 10.000.000 euro. Pentru sectorul zootehnic, fermierii au la dispoziție pentru achiziții de utilaje o alocare de 10.000.000 euro, iar pentru construcții – montaj, de 40.000.000 euro.

You might also like More from author

Comments are closed.