A fost depășită temperatura maximă absolută a lunii iunie

caniculabunsMaxima absolută a lunii iunie, înregistrată în 1962, a fost depășită marți, la Miercurea Ciuc, mercurul termometrelor urcând până la 33 de grade Celsius.

Meteorologul de serviciu de la Centrul Meteo Local Târgu Mureș, Răzvan Someșan, a declarat că maxima absolută a lunii iunie a fost de 32.7 grade Celsius, și s-a înregistrat în data de 2 iunie 1962, iar marți s-a depășit această valoare, întrucât la Miercurea Ciuc s-au consemnat 33 de grade Celsius.

Potrivit sursei citate, temperaturile ridicate se datorează unui val de căldură din Nordul Africii, care persistă de câteva zile și care va mai fi prezent în țara noastră și în următoarele zece zile.

Meteorologul Răzvan Someșan a subliniat că și în cursul zilei de miercuri este posibil să se depășească maxima absolută, întrucât se prognozează că temperatura va atinge 34 de grade Celsius.

De asemenea, în următoarele zile vremea se va menține călduroasă, chiar dacă în zona montană se vor înregistra precipitații și instabilitate atmosferică.

‘Este posibil să mai fie depășite maximele absolute de câteva ori. Aceste valuri de căldură vor fi mai frecvente și cu mai mare intesitate pe perioada verii și chiar în luna septembrie’, a spus meteorologul Răzvan Someșan. (Sursa> AGERPRES)

 

You might also like More from author

Comments are closed.