7 iunie: La Bucureşti au început protestele!

stopCâteva mii de fermieri români au început marți, de la ora 12,00, protestul organizat în Parcul Izvor din fața Palatului Parlamentului, nemulțumiți de întârzierea plății subvențiilor din agricultură dar și de amânarea unor legi esențiale pentru sector.

„Nu mergem acolo (în Parlament n.r.). Noi am fost acolo și nu o dată, ci de foarte multe ori. Astăzi îi rugăm să vină ei aici. Nu așteptăm pe nimeni. Fac apel la parlamentari, fac apel la Minister. Dacă era ceva aranjat eram acolo, nu îi aduceam în fața a mii de oameni. Stăteam la o masă, dar am stat la masă față în față de atâtea ori”, a spus Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

Mitingul de protest este organizat de Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), împreună cu Federația Romovis, Federația PROOVIS, Federația Națională a Crescătorilor de Ovine din România (Dobrogea), Asociația Crescătorilor de Bovine din județul Covasna, Asociația Națională a Crescătorilor de Vaci de Carne, Federația Națională CAPRIROM.

Producătorii agricoli solicită reglementarea fiscalizării, acuză faptul că sunt supuși unor abuzuri ANAF și cer ca responsabilii de întârzierea subvențiilor să suporte consecințele. De asemenea, ei solicită stoparea, în regim de urgență, a vânzării terenurilor agricole către străini și reglementări clare pe Legea etichetării produselor agroalimentare și pe Legea Vânătorii, cea care, după ‘expirarea’ OUG 60/2015, blochează din nou pășunatul între 6 decembrie și 24 aprilie și limitează numărul de câini la turma de oi, dar și pe Legea 321 referitoare la produse românești în supermarketuri.

Laurențiu Baciu a declarat că la acest miting așteaptă aproximativ 10.000 de participanți. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.