6 august: Schimbarea la Faţă a Domnului

CraciunMM19

Creştinii ortodocşi şi catolici prăznuiesc, marţi, Schimbarea la Faţă a Mântuitorului pe Muntele Tabor, una dintre cele mai mari sărbători creştine, când apostolii se conving că învăţătorul lor este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci şi Dumnezeu adevărat.

Sărbătoarea Schimbării la Faţă este considerată aceea a îndumnezeirii naturii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini Mântuirea noastră prin Patimile Sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale Dumnezeieşti. Din acest motiv, sărbătoarea Schimbării la Faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.

Se crede că Schimbarea la Faţă a Mântuitorului a avut loc în timpul festivalului evreiesc Booths şi astfel prăznuirea acesteia în Biserica Creştină devine împlinirea prin Noul Testament a sărbătorii din Vechiul Testament. În prezent, prăznuirea are loc în 6 august, cu patruzeci de zile înainte de Înălţarea Sfintei Cruci. Aşa cum Petru, Iacob şi Ioan au văzut transfigurarea înainte de răstignire astfel încât ei să afle cine este cel care va suferi pentru ei, Biserica leagă aceste două praznice pentru a-i ajuta pe credincioşi să înţeleagă misiunea Mântuitorului şi faptul că suferinţa Lui a fost voluntară şi pe deplin acceptată.

Numeroase mănăstiri au fost închinate acestei sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul al XIV-lea, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat, de asemenea, că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima icoană realizată de apostoli a fost aceea a Schimbării la Faţă.

În Apus, sărbătoarea Schimbării la Faţă, deşi prăznuită sporadic încă de prin secolul al VII-lea, s-a generalizat mult mai târziu, prin hotărârea luată de Papa Calist al III-lea de a consacra definitiv această sărbătoare, drept mulţumire pentru biruinţa oştilor creştine asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.

În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează şi se împart. În Biserica rusă, în această zi se face pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei

You might also like More from author

Comments are closed.