Retrospectiva 2015: Iunie- începutul secetei și finalizarea campaniei de de depunere pentru cererile unice de plată

seceta_campÎncă de la sfârșitul lui mai, România a primit aprobarea Europei pentru noul  PNDR, așa cum, de altfel, se așteptau și oficialii români, așa că în iunie toate eforturile s-au concentrat, mai ales în prima parte a lunii pe gândirea de strategii pentru implementarea programelor. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a început să îi sfătuiască  pe fermieri să se asocieze și, chiar dacă încă nu se punea problema unei secete profunde cum a fost cea din această vară, vorbea despre necesitatea refacerii sistemului de irigații.

Pe plan mondial,în iunie FAO a anunțat că prețul alimentelor a ajuns la un minim istoric și e posibil ca acestea să se ieftinească în continuare. Europa căuta noi piețe desfacere, pentru produsele refuzate prin embargoul rusesc.

În țară, după o campanie de primire a cererilor unice de plată cu multe probleme, a fost anunțată prelungirea perioadei de primire cu 25 de zile lucrătoare, dar cu impunerea de penalizări pentru întârziați. Până la termenul limită aveau să fie depuse peste 880.000 de cereri de plată, pentru peste 8,7 milioane de hectare de teren.

După prima săptămână din cea de a șasea lună a anului au apărut și primele semnale îngrijorătoare de la ANM. Meteorologii au anunțat vreme deosebit de caldă și…secetă pedologică în mai multe zone din țară. Pentru mulți dintre fermieri începea calvarul…

emil_dumitru_proagroTot în iunie,  federația Pro Agro, rămasă fără președinte, după demisia lui Alex Jurconi, și-a ales un nou lider, pe tânărul Emil Dumitru, sub conducerea căruia federația avea să înregistreze câteva reușite notabile.

După dezbateri îndelungate, în Camera Deputaților s-a pus în discuție reducerea TVA la alimente și, tot cam pe atunci, oficialii MADR au ieșit la rampă pentru a vorbi despre secetă și despre posibile ajutoare pentru cei afectați de lipsa apei. România fierbea…

Pe lângă semnalele îngrijorătoare, însă, au apărut și altele, mai optimiste. Tot mai multe produse românești își găseau locul în piețele din lume, iar altele câștigau premii europene pe bandă, un exemplu în acest sens fiind Uleiul Luna Solai, fabricat în județul Cluj.

Personajul lunii a fost Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociației Producătorilor Agricoli din România, primul care a pus oficial problema secetei din România și a susținut puternic simplificarea procedurilor și birocrației, după ce a fost criticată vehement modalitatea de depunere a cererilor unice de plată. În cadrul emisiunilor AGRO TV, Baciu a avut o poziție fermă și a atras atenția asupra pericolelor care planau asupra agriculturii din România.

Evenimentul lunii a fost finalizarea campaniei de depunere a cererilor unice de plată, fără penalizări.

You might also like More from author

Comments are closed.