3,5 milioane de lei, de la APIA, pentru fermierii gorjeni

OLYMPUS DIGITAL CAMERAFermierii gorjeni vor primii zilele următoare ajutoarele tranzitorii la ovine şi caprine. Reprezentanţii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) vor achita în următoarele zile sumele către fermierii care au depus cereri unice în campania 2014. 885 de cereri pentru aproximativ 140.000 de capete au fost depuse, iar 865 pentru 130.000 de capete dintre acestea au fost declarate eligibile.

În aceste zile APIA Gorj face plăţile pentru fermierii care au depus cereri unice campania 2014 – este vorba despre ajutoarele naţionale tranzitorii la speciile ovine şi caprine. Suma care urmează să intre în aceste zile în contul fermierilor este de aproximativ 3.500.000 de lei, un cuantum de 28 lei şi 8 bani pe fiecare cap de animal. Au fost respinse un număr de 20 de cereri cu un efectiv de 1.100 de capete, iar în cazul altor 8.000, ca urmare a neconformităţilor depistate în urma controalelor, cererile respective au fost declarate neeligibile, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj, conform Agerpres

În următoarea perioadă, fermierii vor putea depune cereri unice de plată pe suprafaţă şi animaler, pentru suprafeţele de teren, cât şi efectivele de animale deţinute. (Sursa: editie.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.