31 de văcuţe pentru femeile de etnie romă din Viscri

vacisswFundaţia Heifer Project pentru România în parteneriat cu organizaţia non-profit Bothar Irlanda, Centrul de Resurse pentru Comunităţile de Romi şi Fundaţia ADEPT organizează în localitatea Viscri deschiderea oficială a proiectului „Empowering Roma Women in Mures County” – “În sprijinul femeilor de etnie romă din judeţul Mureş”.

Astfel, pe 6 decembrie, în localitatea Viscri din judeţul Braşov, 31 de văcuţe de lapte din cele 70 sosite cu avionul din Irlanda vor fi distribuite unui grup ţintă format din tot atâtea familii din localitate. Heifer România şi partenerii săi îşi propun ca beneficiarii aflaţi astăzi în sărăcie să devină mici agricultori, capabili să ducă un trai mai bun si să participe în mod activ la rezolvarea problemelor locale. Prin intermediul proiectului, familiile nevoiaşe vor primi asistenţă în creşterea şi îngrijirea animalelor, precum şi în valorificarea produselor obţinute, fiind încurajată asocierea între producători.

Urmând principiul de bază al Heifer International, „Dar din dar”, fiecare dintre familiile beneficiare, va dona la rândul ei, prima femelă pe care o vor obţine. În acest fel darul iniţial se va multiplica, iar lanţul beneficiarilor va creşte. (Sursa: bizbrasov.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.