300 de fermieri protestează mâine la Cotroceni. Află de ce!

stop_frantaAgricultura stă să explodeze! Cu subvențiile întârziate și plini de datorii, fermierii nu mai par dispuși să accepte greșelile făcute de cei responsabili cu banii lor. Acum agricultorii trec la fapte și anunță că mâine vor să îi atragă atenția chiar președintelui României, Klaus Iohannis, participând la un protest al sindicaliștilor ce va avea începând cu orele 11.00 în fața Palatului Cotroceni. 

Circa 300 de membri ai Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentație, Tutun, Domenii și Servicii Conexe, Agrostar, vor participa mâine la un  protest organizat de Blocul Național Sindical (BNS) care va avea loc în fața palatului Cotroceni.

Întârzierea la plata subvențiilor care trebuiau acordate în anul 2015, dar și întârzierea celor care trebuiau plătite în anul 2016, nu au făcut altceva decât să decapitalizeze agricultorii, deoarece parte din aceștia și-au luat credite de la bănci pe baza adeverinței eliberate de către APIA, culmea tot de către stat, iar cum sunt somați de bănci să ramburseze creditele care, culmea au fost acordate în cuantum egal cu subvenția minus comisionul pe care agricultorul îl plătește. Practic, prin această găselniță de a emite o adeverință cu care te duci la bancă ca să îți iei ”subvenția”, deci dreptul tău pentru că lucrezi pământul sau crești animale, mai plătești și comisioane tot băncii. Mai mult, în acest an, ca urmare a întârzierii la plata subvențiilor, agricultorii plătesc statului dobânzi și penalități la plata impozitelor și taxelor locale deoarece nu au avut sumele necesare pentru a-și achita debitele așteptând plata subvențiilor, din care o parte au venit cu foarte mare întârziere, iar o parte nu se știe ”exact” când se vor plăti”,afirmă Horațiu Raicu, vicepreședintele Agrostar (Sursa: agrointel.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.