200.000 de euro de la UE pentru activități non-agricole în mediul rural

casa_paieCei care vor sa investeasca fonduri europene in domeniul non-agricol au la dispozitie mai multe submasuri unde pot depune proiecte europene. Acestea ar putea fi deschise pana la sfarsitul lunii aprilie. Astfel, in cadrul noului Program National de Dezvoltare Rurala 2014-2020 sunt incluse doua sub-masuri prin care investitorii vor putea solicita fonduri europene nerambursabile. Acestea sunt sub-masura 6.2 „Sprijin pentru infiintarea de activitati neagricole in zone rurale” si sub-masura 6.4 „Investitii in crearea si dezvoltarea de activitati neagricole”.

Investitiile sprijinite prin aceste sub-masuri urmaresc diversificarea economiei rurale prin cresterea numarului de microintreprinderi si intreprinderi mici in sectorul non-agricol, dezvoltarea serviciilor si crearea de locuri de munca in spatiul rural, diminuarea disparitatilor dintre rural si urban, dezvoltarea activitatilor non-agricole existente, precum si incurajarea mentinerii si dezvoltarii activitatilor traditionale. In principal, sunt vizati fermierii sau membrii gospodariilor agricole care doresc sa-si diversifice activitatile economice prin practicarea de activitati non-agricole, in vederea cresterii veniturilor si a crearii de alternative ocupationale. Prin sub-masura 6.2, sprijinul public nerambursabil se acorda pentru o perioada de maximum cinci ani, fiind de minimum 10.000 de euro si de maximum 50.000 de euro/proiect. Sprijinul va fi acordat sub forma de prima, in doua transe, astfel: 70 la suta din cuantumul maxim al sprijinului, la primirea deciziei de finantare si 30 la suta din cuantumul maxim al sprijinului, in maximum trei ani de la primirea deciziei de finantare. Prin sub-masura 6.4, sprijinul public nerambursabil nu va depasi 200.000 de euro pe o perioada de 3 ani. (Sursa: paginadeagricultura.ro)

You might also like More from author

Comments are closed.