14 producători de vinuri românești, prezenți la a 35-a ediție a târgulul internațional London Wine Fair

sticla_vinRomânia a fost reprezentată de 14 producători de vinuri românești la cea de-a 35-a ediție a târgului internațional London Wine Fair, desfășurat în perioada 18-20 mai 2015, la Londra, informează Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului.

În pavilionul național, organizat de MECT, în colaborare cu Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) și cu sprijinul BPCE Londra, pe o suprafață de 91 de metri pătrați, și-au prezentat produsele Agricola Stirbey, Alcovin, AMB Wine Company, Avincis Vinuri, Crama Ceptura, Domeniul Coroanei Segarcea, Halewood Wines, Mera Com Internațional, Ostrovit, Senator Prodimpex, Viile Budureasca, Schwab Agro Prod, Vitis Metamorfosis, Wine Princess.

‘Oamenii de afaceri români prezenți la târg au avut încă din prima zi numeroase întâlniri cu asociații de profil, firme de distribuție, atât din Marea Britanie și din alte țări europene, precum și cu reprezentanți ai presei de specialitate, creându-se reale posibilități pentru creșterea exporturilor pe aceasta piață și pentru identificarea unor noi oportunități de atragere de investiții în țara noastră’, potrivit reprezentanților MECT.

Aceștia subliniază că unul dintre obiectivele participării românești la ediția din acest an a târgului îl constituie creșterea vizibilității brandurilor din industria vinurilor din Romania, mărci deja recunoscute pe piețele importante ale lumii.

‘Majoritatea firmelor participante au fost prezente constant la manifestări din acest domeniu, vinurile expuse se înscriu în cerințele internaționale și respectă condițiile de fabricație, de design și prezentare, iar activitatea de promovare se va derula pe tot parcursul expoziției. Participarea la unul dintre cele mai importante târguri din industria de vinuri și băuturi alcoolice aduce un extraordinar beneficiu producătorilor români, iar experiența acumulată în competiția cu țările recunoscute în domeniu va sprijini firmele din țara noastră să stabilească colaborări pe terțe piețe’, se mai spune în comunicat.

La ediția din acest an a târgului internațional London Wine Fair erau așteptați peste 11.000 de vizitatori exclusiv comercianți și 750 de producători din 40 de țări, care să testeze peste 10.000 de soiuri de vinuri din toate colțurile lumii.

Participarea firmelor românești la evenimentul de la Londra a avut loc în cadrul programului de susținere și promovare a exportului cu finanțare parțială de la bugetul de stat, coordonat în parteneriat public-privat prin Consiliul de Export, prin care se caută identificarea unor noi oportunități de afaceri pentru producătorii români și, în același timp, realizarea diversificării geografice și structurale a ofertei românești de export.

În anul 2014, volumul schimburilor comerciale bilaterale româno-britanice a fost de 3,488 miliarde euro, în creștere cu 6,32%. Exportul românesc în Marea Britanie a însumat 2,153 miliarde euro, în creștere cu 6,09%. Excedentul balanței comerciale a României cu Marea Britanie a fost de 819,1 milioane euro.

Exportul de vinuri românești în Marea Britanie a crescut cu 10% anul trecut, comparativ 2013. (Sursa: AGERPRES)

You might also like More from author

Comments are closed.