FrieslandCampina nu închide fabrica Napolact de la Cluj dar ar vrea niște facilități

napolactcaod

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a avut astăzi o întâlnire cu o delegaţie a FrieslandCampina România, condusă de directorul general Jan Willem Kivits. În urma întrevederii, autoritățile locale au anunțat că au primit asigurări din partea companiei că fabrica Napolact în care lucrează peste 300 de oameni nu se închide.

“Am aflat din partea directorului general al FrieslandCampina România, Jan Willem Kivits, că pe termen scurt şi mediu nu se va întâmpla nicio închidere şi nicio relocare a fabricii Napolact din Baciu. Dacă se va întâmpla ceva, angajaţii vor fi anunţaţi cu minimum nouă luni înainte. Se doreşte ca o asemenea posibilitate să nu se întâmple, dacă piaţa de lactate îşi va reveni la nivelul României şi la nivel european”, a declarat, după întâlnire, prefectul Gheorghe Vuşcan.

În momentul de față, FrieslandCampina România ar vrea să obțină niște facilități iar în acest sens au avut mai multe discuții cu autoritățile locale. “Am rediscutat faptul că nu a fost luată nicio decizie privind închiderea fabricii din Baciu. Am discutat şi despre posibilitatea ca FrieslandCampina să primească facilităţi şi a rămas să continuăm discuţia în această direcţie”, a menţionat Cornel Cărămizaru.

El a vorbit şi că este foarte dificil să opereze pe o piaţă care scade şi în acelaşi timp să fie alături de oamenii lor, faţă de care au o responsabilitate mare.

“Discutăm despre o scădere a consumului. Ca orice companie de pe piaţă, ne străduim să producem mai eficient, într-un mod care să ne permită să continuăm să investim în ceea ce este important, în cazul nostru în brandul Napolact, şi să îmbunătăţim calitatea produselor. Orice companie are un plan pe un an, pe trei, pe cinci ani, şi la fel avem şi noi. Tot ce pot să vă spun este că nu a fost luată nicio decizie de închidere a fabricii din Baciu”, a mai spus Cornel Cărămizaru. (Sursa: recolta.eu)

You might also like More from author

Comments are closed.