Daciana Sârbu: Alimentaţia sănătoasă trebuie să fie o prioritate absolută în UE

dacianasarbuss

În cadrul dezbaterii raportului “Alimentele destinate sugarilor şi copiilor de vârstă mică şi alimentele destinate unor scopuri medicale special”, al eurodeputatei Frédérique Ries, din grupul ALDE, Daciana Sârbu a apreciat că nutriţia dezechilibrată este o ameninţare serioasă la adresa sănătăţii, în special atunci când se combină şi cu un stil de viaţă sedentar, se arată pe recolta.eu.
“Legislaţia menită să protejeze consumatorii şi să promoveze alimentaţia sănătoasă trebuie să fie o prioritate absolută în UE, iar ceea ce am reuşit în acest dosar reprezintă o evoluţie reală. Există consumatori care au nevoie de alimente speciale, pentru circumstanţele speciale în care se află, dar toţi consumatorii au nevoie de informaţii clare şi precise despre alimente, astfel încât să poată face alegeri în cunoştinţă de cauză şi să-şi protejeze sănătatea”, a afirmat eurodeputata.

În ultimii ani au fost adoptate câteva legi importante, dar Daciana Sârbu a precizat că acestea sunt subminate de legislaţia învechită, care nu mai este relevantă pentru piaţa alimentară de astăzi.

“Revizuirea legislaţiei în ceea ce priveşte alimentele pentru persoanele cu nevoi nutriţionale speciale era deci un proces absolut necesar. Aş vrea să mulţumesc raportoarei pentru modul cum a coordonat acest proces, pentru disponibilitatea de a ţine cont de propunerile celorlalţi şi pentru că a reuşit să apere cu succes poziţia Parlamentului în negocierile cu Consiliul. Acordul la care s-a ajuns reflectă multe dintre priorităţile PE. Redefinirea zonei de aplicabilitate a acestei legislaţii va bloca încercările frauduloase de promovare drept hrană sănătoasă a unor produse precum alimentele pentru sportivi, batoanele de slăbit ori aşa-numitul lapte de creştere. Apreciez în mod deosebit faptul că am reuşit să stabilim prevederi foarte stricte în această privinţă”, a mai spus Daciana Sârbu.

Eurodeputată Daciana Sârbu este membru în Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară (ENVI) şi membru supleant în Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală (AGRI) ale PE. (Sursa: recolta.eu)

You might also like More from author

Comments are closed.