Dacian Cioloş atrage atenţia asupra importanţei comunicării corecte în domeniul siguranţei alimentare

ciolosProducătorii de lapte din România trec printr-o perioadă foarte grea, a declarat comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, după cum se arată pe recolta.eu

Oficialul a precizat, pentru Mediafax, că în ultima perioadă „consumatorii au fost bombardaţi cu informaţii despre scandaluri legate de calitatea şi siguranţa produselor româneşti”. Comisarul european a subliniat şi importanţa „comunicării responsabile” a autorităţilor.

„Nu cred că, dintr-o dată, au început să se întâmple lucruri teribile în privinţa siguranţei alimentare în România. Situaţii din acestea apar peste tot în Europa, există sisteme de control care se activează şi care s-au activat şi în România. Oamenii devin foarte emoţionali atunci când vine vorba despre alimentaţie şi e foarte important ca în comunicare să existe un echilibru (…) E clar ca nu se poate şi nu e responsabil să ascunzi realitatea dar, pe de altă parte, fără o identificare pe piaţă a celor care îşi fac treaba cinstit, dezastrul poate fi generalizat pentru un sector întreg”, a mai spus Cioloş, potrivit aceleiaşi surse.

Din 2015 dispar cotele de lapte

Dacian Cioloş şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa modului în care industria laptelui din România va fi afectată de dispariţia cotelor de lapte, preconizată pentru 2015.
„Sunt foarte preocupat de ceea ce se va întâmpla cu producătorii români după 2015 când vor dispărea cotele de lapte şi piaţa va fi total liberalizată. Dacă producătorii locali nu îşi consolidează o producţie de calitate, multe branduri româneşti de lactate, cu capital internaţional, riscă să nu mai producă cu lapte românesc. Autorităţile şi producătorii ar trebui să reflecteze serios şi să decidă ce e de făcut pentru ca în 2015 să nu ne trezim că nu vom mai găsi pe piaţă lapte românesc. Dacă vrem să evităm asta, trebuie acţionat acum. Brandingul produselor locale, sistemul de autocontrol, organizarea producătorilor sunt parte din această soluţie (…) Va exista şi posibilitatea acordării unor subvenţii cuplate pentru sectoare vulnerabile”, a mai declarat comisarul european Cioloş.

 

You might also like More from author

Comments are closed.