Buletin agrometeorologic: Vremea se va încălzi treptat

culturaagro

În prima parte a intervalului 16 – 22 martie 2013 va predomina un regim termic al aerului mai scăzut decât în mod obişnuit, după care, se va produce o încălzire treptată a vremii, aceasta devenind caldă, în aproape toată ţara, informează buletinul agrometeorologic publicat sâmbătă de Administraţia Naţională de Meteorologie, prezentat de recolta.eu

Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -10…4°C la începutul intervalului, abaterile termice negative fiind de 1…8°C şi -2…13°C spre sfârșitul perioadei, valori mai ridicate cu 1…5°C comparativ cu normele climatologice. Temperatura maximă a aerului va fi cuprinsă între -4…18°C, la nivelul întregii ţări. Temperatura minimă a aerului se va situa între -16…8°C în cea mai mare parte a teritoriului, valorile cele mai scăzute (-16…-10°C) înregistrându-se în zonele depresionare, unde vor fi condiţii de producere a îngheţului la sol.

Se prognozează precipitaţii predominant sub formă de ploaie, acestea fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului, în cea mai mare parte a regiunilor.

Aprovizionarea cu apă accesibilă plantelor de grâu de toamnă pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va menţine în limite satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, în toate zonele de cultură ale ţării.
La orzul şi grâul de toamnă semănate în epoca optimă se vor semnala fazele de formare a frunzei a treia şi înfrăţire (25-100%), precum şi alungirea tulpinii (10-20%). În culturile tardive vor predomina răsărirea şi formarea frunzei a treia (50-100%).În condiţiile agrometeorologice menţionate, în primele zile ale perioadei, procesele de creştere şi dezvoltare ale speciilor de toamnă şi pomiviticole se vor desfăşura mai lent, în cea mai mare parte a zonelor agricole. În depresiunile din Transilvania şi Moldova, pe fondul temperaturilor scăzute din aer şi sol, plantele se vor afla în stadiul de repaus biologic.

Cultura de rapiţă din sudul, sud-estul, estul şi centrul ţării va parcurge înfrunzirea (6-12 frunze).

Pomii fructiferi se vor afla în continuare în stadiul de repaus biologic, în cea mai mare parte a plantaţiilor, iar pe terenurile cu expoziţie sudică se vor înregistra umflarea mugurilor de rod şi chiar înmugurirea, îndeosebi la speciile timpurii de sâmburoase.

Sursa: http://www.recolta.eu/buletin-agrometeorologic-vremea-se-va-incalzi-treptat/

 

You might also like More from author

Comments are closed.