ANIF: 250.000 de lei pentru combaterea alunecărilor de teren și eroziunii solului în Dâmbovița

651x322_anif-250-000-de-lei-pentru-combaterea-alunecarilor-de-teren-i-eroziunii-solului-in-dambovita-8790

Proiectul de investiții „Amenajarea terenurilor afectate de alunecări şi combaterea eroziunii de adâncime în perimetrul localităţii Văleni Dâmboviţa” a reușit să obțină o finanțare de 250.000 de lei prin Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) filiala județeană. Potrivit celor de la Jurnal de Dâmbovița, suma totală necesară definitivării proiectului se ridică la aproximativ trei milioane de lei. 

Obiectivul are prevăzută o capacitate totală de 73 ha amplasată în 9 zone pe văile Muscel, Brăduleţ, Păducel, Brieni, Clinului – şi cuprinde lucrări de stabilizare a alunecărilor de teren, eliminarea excesului de umiditate şi refacerea unor tronsoane de drumuri agricole.
 „Pentru 2013 s-a alocat suma de 2,5 miliarde lei vechi. Este un lucru foarte bun că ANIF Bucureşti a găsit bani pentru investiţia din judeţul Dâmboviţa. Necesitatea şi oportunitatea investiţiei se justifică prin natura, aria şi intensitatea de manifestare a proceselor de degradare a terenurilor care afectează deja zone agricole, drumuri, reţele electrice, reţele de alimentare cu apă şi gospodăriile populaţiei. În fiecare an facem demersurile către ANIF Bucureşti şi Ministerul Agriculturii privind investiţiile din judeţul nostru, dar nu sunt fonduri. În fiecare an, două – trei proiecte pleacă din Dâmboviţa către Bucureşti. La Văleni organizarea de şantier a început, iar lucrarea durează trei ani, pentru că este o investiţie amplă şi grea”, a declarat ing. Alexandru Ion, directorul ANIF Dâmboviţa, citat de presa locală.
Sursa: www.recolta.eu

You might also like More from author

Comments are closed.