TERMINALUL CLAAS S10 CONTROLEAZĂ TOATE FUNCȚIILE ISOBUS

CLAAS S10 este un terminal central care controlează și monitorizează funcțiile importante ale tractorului și utilajului.

Pe lângă sistemele de direcție și camerele video, terminalul universal S10 poate controla și dispozitivele ISOBUS. În prezent, CLAAS și-a lărgit spectrul de operare cu noile funcții ISOBUS „Section Control” și „Task Management”, ceea ce înseamnă că în viitor va fi posibil controlul tuturor funcțiilor ISOBUS cu ajutorul unui singur terminal.

Funcțiile de control suplimentare ale terminalului S10 oferă operatorului și mai multe opțiuni de utilizare a tractorului. Și în trecut puteau fi controlate, reglate și optimizate în timpul utilizării toate implementele ISOBUS, prin intermediul afișajului S10, cu ajutorul funcției ISOBUS UT.

Section Control – controlul automat al secțiunii.

Cu funcția Section Control nou integrată este prevenită suprapunerea nedorită prin intermediul controlului automat al secțiunii și opririi anumitor acțiuni, fie că este vorba despre pulverizatorul pentru protecția recoltei, împrăștietorul de îngrășământ sau semănătoare. De asemenea, sunt disponibile opțiuni de reglare individuală pentru secțiunile cu forme incomode de la capăt de rând și pentru restul suprafeței.

Task Management – gestionare pentru profesioniști.

Integrarea funcției ISOBUS Task Management în sistemul de comandă al terminalului S10 va fi deosebit de interesantă pentru contractorii și managerii care răspund de operațiuni mai mari. CLAAS oferă opțiunile TC Basic și TC Geo pentru funcția Task Management.

Utilizând programul Task Management de pe PC-ul de la birou pot fi create comenzi detaliate de lucrări pentru secțiuni individuale, acestea fiind apoi transmise tractorului respectiv.  Dacă este necesar, operatorul poate modifica și optimiza oricând datele sarcinii prin intermediul terminalului S10. În combinație cu un software de gestionare a fermei pot fi urmărite cu ușurință, simultan, documentații ce implică condiționări reciproce.

În plus, opțiunea TC Geo a funcției Task Management asigură înregistrarea celor mai importante date pentru parametri corecți în cadrul fiecărei secțiuni, cum ar fi cantitățile de îngrășământ sau pesticide utilizate. Aceste date sunt transmise de la tractor către software-ul central utilizat pentru operațiune și servesc ca bază pentru crearea comenzilor viitoare de lucrări. Acest lucru permite utilizarea optimă a îngrășămintelor și pesticidelor necesare pentru productivitatea respectivă, rezultând o reducere a costului materialelor operaționale și a impactului asupra mediului.

Un exemplu în acest sens este utilizarea CROP SENSOR CLAAS ISARIA (senzor pentru recoltă) împreună cu un împrăștietor de îngrășământ cu ISOBUS. În acest caz, terminalul S10 îmbină controlul celor două dispozitive ISOBUS și procesează simultan hărțile de aplicare cu referințe geografice.

Controlul suplimentar al funcțiilor ISOBUS Section Control și Task Management prin intermediul terminalului S10 sunt disponibile pentru toate tractoarele CLAAS din gama ARION până la gama XERION an model 2017, precum și ca echipare ulterioară pentru tractoarele fabricate de terți.

You might also like More from author

Comments are closed.