Programe doctorale și postdoctorale, lansate pentru promovarea excelenței

usamv_iasi_mareUniversitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara va lansa miercuri proiectul „Programe doctorale și postdoctorale pentru promovarea excelenței în cercetare, dezvoltare și inovare în domeniile prioritare – agronomic și medical veterinar, ale societății bazate pe cunoaștere POSRDU cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 1. Proiectul are ca perioada de implementare fiind de 18 luni.
 Scopul acestui proiect este de a asigura suportul instituţional, financiar şi logistic pentru formarea a 121 de cercetători doctoranzi care vor beneficia de o bursă lunară în cuantum de 1800 RON şi 72 de postdoctoranzi, cuantumul lunar al bursei postdoctorale fiind de 3700 de RON.
Proiectul va asigura integrarea tinerilor cercetatori în aria europeană a cercetării, ca o consecință a sprijinirii participării lor la evenimente științifice de profil (conferințe, seminarii, workshop‐uri), la vizite de studiu externe, precum și la stagii de cercetare externă cu o durată de maxim 4 luni (pentru cercetatorii doctoranzi). Cuantumul lunar al bursei pe durata stagiului de mobilitate externa este de 4200 RON.
Valoarea totală a proiectului este de 12.8 milioane de lei.
Raluca Daria Diaconiuc

You might also like More from author

Comments are closed.